|
Prima - Noutăți - Consiliile raionale Briceni, Edineț și Drochia asigură viabilitatea a trei proiecte de eficiență energetică finanțate din FNDR
29.03.2018 2364 accesări ADR Nord
Reprezentanți ai autorităților publice locale de nivelul doi din raioanele Briceni, Edineț și Drochia, unde ADR Nord implementează trei proiecte de eficiență energetică a clădirilor publice, au participat joi, 29 martie, în incinta Agenției, la o ședință de informare privind procesul de planificare strategică în sectorul Eficiența Energetică a Clădirilor Publice (EECP), pentru asigurarea unui mod eficient de planificare sectorială în procesul de implementare a proiectelor. Obiectivul ședinței, recomandată de ADR Nord, a fost de a-i informa pe beneficiarii proiectului despre metodologia și procesul de elaborare a planului local privind EECP, reieșind din prevederile contractuale privind implementarea proiectului, precum și din prevederile Planului de acțiuni al proiectului. „Armonizarea planurilor locale în sectorul EECP cu cele regionale și naționale va contribui la asigurarea durabilității proiectului. Vom sprijini acest proces. Ședința de astăzi este un prim pas în acest sens”, a precizat șefa Secției planificare strategică și programare din cadrul ADR Nord, Inga Cojocaru. În cadrul ședinței, Igor Neaga, consultant regional al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în cadrul ADR Nord, a vorbit despre specificul implementării proiectelor de EECP prin prisma abordării „5 Piloni": (1) planificarea și programarea integrată la nivel local; (2) îmbunătățirea cooperării dintre APL-uri; (3) investiții în optimizarea infrastructurii pentru prestarea serviciilor publice locale; (4) consolidarea capacităților APL-urilor și a prestatorilor de servicii; (5) mobilizarea și sensibilizarea populației. De asemenea, consultantul regional GIZ a prezentat modele de planuri locale în sectorul EECP. Proiectul de EECP din satul Grimăncăuți, Briceni, lansat în 2017, va contribui la reducerea consumului de energie termică a școlii sportive din localitate, prin renovare şi termoizolare. Totodată, prin instalarea sistemelor electrice, de iluminare, încălzire şi ventilare moderne vor fi reduse cheltuielile operaţionale pentru întreținerea edificiului. Astfel, vor fi create condiţii optime pentru tinerii sportivi, utilizându-se tehnologii energo-eficiente. Anul trecut, au demarat lucrările de termoizolare a pereților și de construcție a acoperișului școlii, în acest sens fiind valorificați 2.999.999 de lei. Valoarea totală a proiectului este de 6.191. 550 de lei, solicitați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat alocarea a 2.039.211 de lei pentru lucrările planificate pentru anul 2018. Proiectul de EECP din municipiul Edineț, lansat în 2017, va contribui la utilizarea eficientă a cheltuielilor operaționale pentru întreținerea Centrului medicilor de familie, precum și la dezvoltarea capacităților angajaților în domeniul asigurării eficienței energetice a edificiului renovat. Anul trecut, au demarat lucrările de termoizolare a pereților și de construcție a acoperișului instituției medicale, în acest sens fiind valorificați 2.541.828 de lei, solicitați din FNDR. Valoarea totală a proiectului este de 9.692.640 de lei, solicitați din FNDR. CNCDR a aprobat alocarea a 3.000.000 de lei pentru lucrările planificate pentru anul 2018. Proiectul de EECP de la Drochia, lansat în 2017, va contribui la eficientizarea energetică a clădirii Centrului de sănătate „Anatolie Manziuc" cu 21,4% anual, precum și la îmbunătăţirea serviciilor de diagnosticare medicală și ameliorare a indicatorilor de sănătate în regiune. De asemenea, va promova şi spori nivelul de conştientizare a beneficiarilor proiectului în privința eficienţei energetice. Anul trecut, au demarat lucrările de termoizolare a pereților și de construcție a acoperișului, în acest sens fiind valorificați 3.419.382 de lei. Valoarea totală a proiectului se cifrează la 12.766.262 de lei, solicitați din FNDR. CNCDR a aprobat alocarea a 6.348.043 de lei pentru lucrările planificate pentru anul 2018.
|