Prima   -  Noutăți - Au fost identificate mijloace financiare necesare pentru finalizarea unui proiect de aprovizionare cu apă a 15 sate din raionul Soroca

Au fost identificate mijloace financiare necesare pentru finalizarea unui proiect de aprovizionare cu apă a 15 sate din raionul Soroca

31.07.2019   2668 accesări  

Părțile implicate în procesul de implementare a proiectului „Crearea condițiilor de aprovizionare cu apă potabilă locuitorilor a 15 sate din raionul Soroca”, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), s-au întrunit marți, 30 iulie, în cadrul unei ședințe de lucru în incinta Agenției de Dezvoltare Regională Nord.

În cadrul întrunirii cu reprezentanții ADR Nord și antreprenorul, primarul comunei Parcani, Serghei Cetulean, a informat că au fost identificate mijloace financiare necesare pentru finalizarea proiectului. În următoarea perioadă, urmează să fie derulate procedurile legale necesare în acest sens.

Obiectivul major al proiectului este asigurarea accesului la servicii calitative de apă pentru aproximativ 15.800 de persoane din 15 sate ale raionului Soroca. Totodată, proiectul urmărește să regionalizeze serviciul de alimentare cu apă și canalizare în raionul Soroca prin dezvoltarea managementului operatorului economic existent, până la finalizarea proiectului. Costul total al proiectului solicitat din FNDR este, conform cererii de finanțare, de 23,53 milioane de lei. Pentru lucrările executate în perioada 2016-2018 au fost valorificați, din FNDR, 17,22 milioane de lei. Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale a aprobat alocarea a 905.396 de lei pentru lucrările ce urmează să fie executate pe parcursul anului 2019. Mijloacele financiare suplimentare, identificate de autoritățile locale din comuna Parcani, vor permite acoperirea cheltuielilor pentru finalizarea proiectului.