Prima   -  Noutăți - Vizită de monitorizare a proiectului de la Biruința

Vizită de monitorizare a proiectului de la Biruința

05.10.2011   2814 accesări  

Miercuri, 5 octombrie a.c., o echipă de specialiști din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) a efectuat o vizită de monitorizare la Biruința, unde se află în derulare proiectul „Finisarea construcției poligonului pentru acumularea, sortarea și valorificarea deșeurilor menajere pentru 3 primării (7 localități): or. Biruința, Alexăndreni (s. Alexăndreni, s. Heciul Vechi, s. Grigorești, s. Tîplești, s. Țîpletești), s. Heciul Nou”.

În cadrul vizitei specialiștii ADR Nord au avut o ședință de lucru la Primăria Biruința, unde au participat Primarul de Biruința, Petru Boev, și managerul de proiect, Irina Burdeniuc. De asemenea, vizita a cuprins mai multe deplasări în teren. În acest sens, au fost monitorizate calitatea lucrărilor la construcția platformelor pentru containerele de acumularea a deșeurilor, precum și la poligonul de acumulare a deșeurilor. De asemenea, grupul de lucru a monitorizat bunurile oferite în cadrul proiectului, aflate în gestiunea beneficiarului acestui proiect.

Solicitantul proiectului „Finisarea construcției poligonului pentru acumularea, sortarea și valorificarea deșeurilor menajere pentru 3 primării (7 localități): or. Biruința, Alexăndreni (s. Alexăndreni, s. Heciul Vechi, s. Grigorești, s. Tîplești, s. Țîpletești), s. Heciul Nou” este Primăria orașului Biruința, raionul Sîngerei. Suma totală a proiectului este de 6 091 195,00 lei, din care 4 287 617,76 lei vor fi alocați de Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR). Durata de implementare este programată pentru 11 luni.