Prima   -  Noutăți - Directorul ADR Nord, într-o vizită de studiu în Letonia și Belgia

Directorul ADR Nord, într-o vizită de studiu în Letonia și Belgia

11.10.2011   1810 accesări  

Directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), Ion Bodrug, aflat într-o vizită de studiu în Letonia și Belgia împreună cu un grup specialiști de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) și Ministerul Economiei (ME), a efectuat, în aceste zile, o vizită la Agenția de Stat pentru Dezvoltare Regională, care este o instituție subordonată Ministerului Mediului și Dezvoltării Regionale din Letonia.

În cadrul acestei vizite, grupului de specialiști din Republica Moldova i-au fost prezentate informații privind fondurile structurale ale Uniunii Europene, de care beneficiaza Letonia în procesul de dezvoltare regională. În acest context, participanții la vizită s-au arătat interesați de softurile și indicatorii de monitorizare a proiectelor în derulare.

Daugavpils. Al doilea oraș al Letoniei ca populație, Daugavpils este unul dintre cele 7 orașe independente ale Letoniei, orașe care au administrație separată de cea a raionului. Aici, grupul de specialiști a avut ocazia să studieze mai multe proiecte din domeniul turismului și să cunoască specificul de lucru în cadrul unei fabrici de producere a fibrelor optice.

Bruxelles. Cu ocazia vizitei în capitala Belgiei, grupul de specialiști a avut posibilitatea să cunoască momente importante din experiența de dezvoltare regională din Bruxelles. Cu această ocazie, specialiștilor moldoveni li s-au prezentat informații despre Fondul European de Dezvoltare Regională (fondat în 1975), al cărui buget este de 201 mln. de euro - 500 mln. de euro împreună cu cofinanțările - în perioada 2007-2013. De gestionarea banilor din fond este responsabilă Agenția pentru Economie, care are în implementare 450 de proiecte. Principalele priorități ale Fondului, conform Strategiei de Dezvoltare, sînt: 1) inovațiile; 2) anterprenoriatul; 3) mediul economic; 4) dezvoltarea urbană.

Menționăm că în cadrul vizitei la Guvernul Flamand, grupului de specialiști din Republica Moldovaau i-au fost prezentate mai multe proiecte în derulare, majoritatea fiind pentru susținerea și dezvoltarea sectorului de afaceri.

Amintim că în perioada 2-15 octombrie 2011, un grup format din 11 specialiști de la MDRC, ADR și ME au ocazia să cunoască experiența de lucru a Letoniei și Belgiei, efectuînd o vizită de studiu.