Prima   -  Noutăți - Proiectul Energie și Biomasă a fost lansat la Glodeni. Urmează Dondușeni, Rîșcani și Soroca

Proiectul Energie și Biomasă a fost lansat la Glodeni. Urmează Dondușeni, Rîșcani și Soroca

10.01.2012   1753 accesări  

GLODENI, 10 ianuarie | Proiectul Energie și Biomasă s-a lansat astăzi în raionul Glodeni. Primarii, antreprenorii agricoli, directorii de instituții publice din satele raionului au participat la evenimentul public de prezentare a Proiectului Energie și Biomasă, finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat, implementat de PNUD Moldova. Până la sfârșitul săptămânii, evenimente similare vor avea și în raioanele Dondușeni, Râșcani și Soroca.

Comunitățile rurale au aflat în detaliu despre condițiile pe care trebuie să le întrunească pentru a-și racorda școlile, grădinițele, centrele comunitare și alte instituții publice la sisteme termice pe bază de biomasă cu sprijinul Proiectului Energie și Biomasă. „Toate comunitățile rurale sunt încurajate să valorifice șansa de a instala în instituțiile publice sisteme eficiente de încălzire pe bază de biomasă. Satele participante la competiție vor trece câteva etape de selecție, unde vor trebui să probeze următoarele: (1) dovada sursei sigure de aprovizionare cu baloturi de paie și a resurselor financiare pentru achiziția combustibilului, (2) existența clădirilor publice adecvate pentru a fi racordate la sisteme de încălzire pe bază de paie, (3) existența depozitelor pentru stocarea baloturilor de paie, (4) angajamentul și motivarea comunității de a accesa surse alternative de energie termică”, susține Alexandru Ursul, managerul Proiectului Energie și Biomasă în Moldova.

În 2012, Proiectul Energie și Biomasă își va demara activitățile în 13 noi raioane: Dondușeni, Florești, Glodeni, Râșcani, Soroca, Anenii Noi, Orhei, Rezina, Åžoldănești, Ungheni, Basarabeasca, Cimișlia și Cahul. Amintim că în 2011, primul an de activitate al Proiectului Energie și Biomasă, 35 de sate din 8 raioane ale Republicii Moldova (Åžtefan Vodă, Leova, Cantemir, Hâncești, Telenești, Sângerei, Fălești și UTA Gagauz Yeri) au demarat proiecte de instalare a sistemelor termice pe bază de biomasă în școli, grădinițe, centre de sănătate, cu sprijinul financiar al proiectului. Datorită noii surse de energie, 42 de clădiri vor fi încălzite cu energie din biomasă, peste 18.000 de persoane, dintre care 8542 copii, beneficiind direct de noua sursă energetică.

Proiectul Energie și Biomasă va fi activ în toate raioanele Republicii Moldova și va oferi numeroase beneficii pentru comunitățile rurale. Până în 2014, peste 130 de comunități rurale vor dispune de sisteme sigure și durabile de furnizare a energiei din biomasă, cu potențial de replicare în toată țara. Securitatea energetică locală și confortul termic al multor școli, grădinițe, clinici, centre comunitare vor fi sporite. În același timp, noi locuri de muncă vor fi create în urma stabilirii unor canale de distribuție a combustibilului din biomasă, la nivel local, astfel contribuind la asigurarea de noi surse de venit și la reducerea sărăciei în sate.

Republica Moldova este dependentă de importurile de energie, peste 95% din necesarul energetic al țării, în mare combustibili fosili, fiind asigurat din importuri. Utilizarea surselor regenerabile de energie este una din soluțiile ce poate diminua dependența energetică a Moldovei. Recentele studii au arătat că una din cele mai sigure și ușor accesibile surse alternative de energie este biomasa, în special paiele și alte deșeuri cerealiere. Anual, pe câmpurile noastre rămân 700 de mii de tone de paie, cantitate echivalentă, sub aspect energetic, cu 250 milioane metri cubi de gaze naturale sau cu circa 25 la sută din consumul anual al țării.

Proiectul Energie și Biomasă în Moldova este un proiect de 4 ani, implementat în 2011-2014. Bugetul total al proiectului este de 14.56 milioane de euro, acordați de Uniunea Europeană (14 mln de euro) și PNUD Moldova (560,000 de euro). ♦ PNUD Moldova

Video: TVPrim