Prima   -  Noutăți - Au fost terminate lucrările de renovare a unei porțiuni de 4,5 km din drumul regional internațional M-14 | Edineț

Au fost terminate lucrările de renovare a unei porțiuni de 4,5 km din drumul regional internațional M-14 | Edineț

03.07.2012   3100 accesări  

EDINEȚ, 3 iulie 2012. Ședința de recepție la terminarea lucrărilor în cadrul proiectului „Renovarea drumului regional internațional M-14 prin or. Edineț”, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), a avut loc în incinta Primăriei Edineț.

În acest sens, o comisie de recepție formată din primarul de Edineț, Constantin COJOCARU, directorul ADR Nord, Ion BODRUG, șeful Secției management proiecte de la ADR Nord, Constantin BÂNDIU, arhitectorul șef al orașului Edineț, Mihail EVDOCHIMOV, viceprimarul de Edineț, managerul de proiect, Rodelia VASILCOV, s-au întrunit într-o ședință în incinta Primăriei Edineț. La eveniment au mai participat autorul de proiect, Simion BOGZA, directorul firmei „NOU CONST”, Marin SÎRBU, responsabil de efectuarea lucrărilor de renovare a drumului, responsabilul tehnic de la ÎS SABOS, Andrei RUSNAC, șefa Secției Construcții Edineț, Ecaterina GRIGORIEVA, șeful Inspectoratului Ecologic Edineț, Vasilii PLEȘCAN, șeful Centrului Sănătate Publică Edineț, Vasilii BEJENARI, șeful Serviciului Situații Excepționale Edineț, Vitalii VICOL.

Comisia de recepție a lucrărilor de renovare a porțiunii de 4,5 km din drumul M-14 prin or. Edineț a constatat că 1) Lista pieselor din documentația scrisă și desenată a obiectului a fost completă; 2) Lista lucrărilor cuprinse în Documentația Tehnică a fost executată în întregime; 3) Lucrările cuprinse în Documentația Tehnică au fost executate conform prevederilor proiectului.

După ședința care a avut loc în incinta Primăriei Edineț, membrii comisiei de recepție s-au deplasat la obiectul renovat, analizînd, de-a lungul porțiunii renovate de drum în lungime de 4,5 km, calitatea lucrărilor efectuate. În rezultat, obiecții majore privind calitatea lucrărilor la drum nu au fost înregistrate. În curînd, va avea loc recepția finală, după care porțiunea de drum renovată va fi dată oficial în folosință.

Proiectul „Renovarea drumului regional internațional M-14 prin or. Edineț” a fost lansat în data de 30 mai 2011. Acesta este un proiect finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Suma totală a proiectului, acoperită integral din sursele FNDR, depășește 20 mln. lei. Activitățile majore ale proiectului prevăd lucrări de renovare și amenajare a 4,5 km de drum și  trotuar și îmbunătățirea eficienței gestionării drumului, în vederea creării condițiilor optime pentru deplasarea cetățenilor pe strada centrală a or. Edineț, parte a traseului internațional Chișinău-Cernăuți.

GALERIE VIDEO

EVOLUȚIA PROIECTULUI, ÎN FOTOGRAFII