Prima   -  Noutăți - S-au aprins felinarele în șase localități din raionul Soroca

S-au aprins felinarele în șase localități din raionul Soroca

25.01.2013   12956 accesări   Invitație

Tătărăuca Veche, Soroca, 24 ianuarie 2013. A fost inaugurat un sistem modern și econom de iluminare stradală pentru 6 localități din raionul Soroca. Proiectul-pilot a fost gestionat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord, cu sprijin financiar și în parteneriat cu proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Astfel, cei 2200 de locuitori din comuna Tătărăuca Veche, raionul Soroca, nu se vor mai teme să iasă din casă la ore târzii. În total, au fost  instalate 334 de corpuri de iluminat, bazate pe tehnologiile LED. Acestea sunt dirijate prin intermediul a 11 dispozitive de evidență a energiei electrice. Lungimea rețelelor este de peste 20 de kilometri. Utilizarea unei asemenea instalații moderne duce la diminuarea de două ori a costurilor de consum a energiei electrice. Anual, economiile se vor cifra la 117 000 lei, față de utilizarea soluțiilor clasice, neeficiente din punct de vedere energetic. Costul investiției este de peste 2,7 milioane lei.

Evenimentul de inaugurare a întrunit peste 50 participanți, printre care reprezentanți ai autorităților centrale și raionale:

Veaceslav Guțuțui, viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor: „Utilizarea surselor eficiente din punct de vedere energetic ne permite să efectuăm economii, în condițiile unei dependențe de 90% de sursele importate. Sperăm că întreprinderea municipală care va gestiona serviciul va fi eficientă și își va extinde spectrul de activitate”.

Ion Bodrug, director, Agenția de Dezvoltare Regională Nord: „Acest proiect este un exemplu nu doar pentru regiunea Nord, ci și pentru celelalte regiuni. E un proiect implementat în timp record, care va schimba la față comuna. Acum cetățenii se vor simți mai în siguranță”.

Mihai Lupu, Åžeful Serviciului monitorizare a eficienței energetice și utilizării surselor de energie regenerabilă, Agenția pentru Eficiență Energetică: „Sistemul de iluminare stradală instalat este unul modern, un bec LED consumând de 8 ori mai puțină energie decât un bec obișnuit. Rămâne ca aceste economii să fie susținute și de alte măsuri de eficientizare a consumului de energie, pe care le poate lua fiecare cetățean”.

Liviu Raischi, primarul comunei Tătărăuca Veche: „Vom face tot posibilul să menținem acest serviciu și să contribuim și prin alte acțiuni la optimizarea consumului de energie”.

Cu ocazia ceremoniei de inaugurare a sistemului de iluminare stradală, a concertat taraful lui Barbu Lăutarul.

Instalațiile de iluminare stradală sunt amplasate pe străzile principale și în perimetrul instituțiilor publice și a altor locații de interes. Pentru a crește nivelul de informare al populației despre acest serviciu, în perioada octombrie-noiembrie 2012 a fost desfășurată o campanie de informare cu genericul „Puterea luminii readuce satul la viață”. Astfel, în comuna Tătărăuca Veche au fost instalate 16 panouri informative. Totodată, au fost distribuite 500 de pliante.

Abordarea campaniei este „de la ușă la ușă”, pentru a favoriza comunicarea cu cetățenii, care trebuie să cunoască obiectivele, costurile și beneficiile acestui serviciu public. De asemenea, au fost organizate 6 audieri publice. 

Serviciul de iluminare stradală va fi gestionat de către întreprinderea municipală „Tătărăuca Service”, creată în 2012. Angajații întreprinderii vor fi consultați de GIZ pe toată durata derulării proiectului. La 3 decembrie 2012, Consiliul local din Tătărăuca Veche a aprobat tariful lunar pentru iluminatul stradal, în mărime de 10 lei per gospodărie.

Povestea de succes din Tătărăuca Veche va face obiectul unui film și a unui ghid despre iluminarea stradală pentru localitățile rurale. Publicația va prezenta soluții tehnice care sunt econome la energie și întreținere și va fi disponibilă până la sfârșitul anului curent. Campania de promovare a eficienței energetice în iluminarea stradală este desfășurată în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și Agenția pentru Eficiență Energetică.

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida) și Ministerul Afacerilor Externe al României.

Poiectul „Iluminarea stradală în comuna Tătărăuca Veche, raionul Soroca”

Suma valorificată în 2012: 1 776,06 mii lei

Indicatori:

  • 4,68 km rețele electrice construite
  • 113 corpuri de iluminat instalate
  • 11 buc dulapuri de evidență și dirijare a energiei electrice instalate
  • 1 excavator achiziționat

Proiectul a fost extins cu suma totală de 2 742,75 mii lei

Activități planificate:

  • Extinderea rețelelor de iluminare stradală
  • Reparația sediului Î.M. „Tătărăuca-Service"