Prima   -  Noutăți - Suport consultativ și metodologic din partea experților europeni pentru 2 proiecte-pilot din Regiunea de Dezvoltare Nord

Suport consultativ și metodologic din partea experților europeni pentru 2 proiecte-pilot din Regiunea de Dezvoltare Nord

06.02.2013   3001 accesări  

Bălți, 6 februarie 2013. Experți francezi și români vor oferi suport consultativ și metodologic autorităților publice locale din Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN) în domeniul elaborării și îmbunătățirii propunerilor de proiecte, astfel încât acestea să fie durabile și, cât mai curând, să obțină (co)finanțări din partea fondurilor europene.

Cele două proiecte din RDN care vor fi îmbunătățite conform standardelor în domeniu din Uniunea Europenă sunt proiectele-pilot „Dezvoltarea instrumentelor moderne de planificare în Regiunea de Dezvoltare Nord utilizând tehnologia GIS” (GIS - Sistemul Datelor Geospațiale) și „Apicultura - model de succes pentru dezvoltarea spațiului rural în Regiunea Nord a Republicii Moldova”. Ambele propuneri de proiecte care urmează a fi ajustate la standardele europene sunt propuse de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (mai multe informații despre aceste proiecte se găsesc în prezentările de mai jos).

Proiectele-pilot au fost prezentate în cadrul unui seminar la care au participat oficiali de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), reprezentanții Franței și României în cadrul proiectului Twinning, reprezentanți ai Consiliului Regional de Dezvoltare Nord și ai APL de nivelul I și II.

Menționăm că proiectul de dezvoltare regională din domeniul apiculturii este inclus în Documentul Unic de Program pentru anii 2013-2015, urmând a fi finanțat în perioada acestor ani.

Participanții la seminar s-au arătat interesați de aceste oportunități și au susținut că vor oferi suportul necesar experților pentru a evalua proiectele, a include modificările necesare și a îmbunătăți proiectele.

Reprezentantul Franței în cadrul proiectului Twinning, Anne Azam-Pradeilles, a spus că cele două proiecte-pilot din RDN vor fi adaptate la realitățile din Republica Moldova. „Rezultatul va fi cel scontat, deoarece experții străini dețin experiență în proiecte Twinning, iar specialiștii moldoveni cooperează foarte eficient și realizează în termeni acțiunile propuse”, a mai spus Anne Azam-Pradeilles. „Așa cum am spus anterior, proiectele Twinning au un caracter pedagogic. Obiectivul Twinning-ului este consolidarea capacităților. Un proiect de Twinning nu este un proiect de asistență tehnică. Este vorba de înfrățirea a două administrații, când vorbim de un proiect Twinning”, a subliniat experta din Franța.

În mesajul său de salut, șeful-adjunct al Direcției generale dezvoltare regională, MDRC, Igor Malai, a menționat că suportul consultativ și metodologic în cazul celor 2 proiecte-pilot vor oferi mai multe șanse de finanțare, iar implicarea beneficiarilor va spori responsabilitatea și eficacitatea acțiunilor implementate. În acest context, reprezentantul MDRC a relevat că autoritățile publice locale vor învăța să elaboreze proiecte bune și de durată și ar putea atrage mai ușor investiții în regiune.

„Îmi exprim convingerea că reprezentanții RDN vor munci la îmbunătățirea conceptelor de proiecte, ca să fie bine puse la punct. Cu ajutorul partenerilor noștri, aceste proiecte ar putea avea mari șanse de a obține finanțare din sursele Uniunii Europene”, a menționat directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

Pe parcursul următoarelor 6 luni, experții vor desfășura câte trei sesiuni în fiecare localitate unde vor discuta cu beneficiarii și vor face recomandări concrete de înlăturare a carențelor din conceptele de proiect. Ulterior, experții vor elabora un Ghid în care vor fi incluse toate recomandările necesare îmbunătățirii proiectelor, precum și exemple de bune practici privind elaborarea eficientă a unui proiect durabil.

Menționăm că în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților în domeniul dezvoltării regionale în Republica Moldova” Uniunea Europeană va aloca mijloace financiare în mărime de circa 1.170.000 €, bani ce vor fi utilizați pentru preluarea experienței statelor europene în domeniul dezvoltării regionale, prin intermediul experților români, francezi și letoni.  

Cele 3 componente majore ale proiectului sunt (1) revizuirea cadrului legislativ existent privind dezvoltarea regională, (2) planificarea teritorială și (3) dezvoltarea capacităților specialiștilor din cadrul MDRC. Twinning-ul a fost conceput ca un instrument de cooperare administrativă cu scopul sprijinirii țărilor candidate și din vecinătatea Uniunii Europene.