Prima   -  Noutăți - Investiție de 20 de milioane de euro în Parcul Industrial „Edineț”, inaugurat cu ocazia Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord

Investiție de 20 de milioane de euro în Parcul Industrial „Edineț”, inaugurat cu ocazia Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord

10.10.2013   6196 accesări  

Edineț, 9 octombrie 2013. Cu ocazia Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord (RDN), a fost pusă piatra de temelie a Parcului Industrial „Edineț”, cel de-al șaselea parc industrial creat în Republica Moldova. Zilele acestea, pe teritoriul parcului industrial vor demara lucrările de construcție a unei fabrici de producere a concentratelor de sucuri din mere ce va funcționa pe bază de biocombustibil.

Reprezentanții grupului de companii „T.B. Fruit” și-au prezentat proiectul investițional, în valoare de 20 de milioane de euro. Astfel, odată cu funcționarea fabricii ce urmează a fi construită vor fi create sute de locuri de muncă, inclusiv pentru agricultorii din regiune, în sezonul agricol din anul viitor.

Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a asigurat investitorul ucrainean de susținerea Guvernului Republicii Moldova la implementarea cât mai rapidă a acestui important proiect investițional. „Dacă îi dai antreprenorului libertate și îi creezi un mediu cu potențial, acești oameni răstoarnă dealuri”, a menționat viceprim-ministrul Valeriu Lazăr.

Directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord, Ion Bodrug, susține că lansarea, cu ocazia Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, a Parcului Industrial „Edineț" subliniază și mai mult importanța regională a acestui important proiect investițional. În acest context, directorul ADR Nord s-a referit la proiectul de dezvoltare regională „Conectarea Parcului Industrial Edineț la infrastructura de acces și utilități publice”, în valoare de peste 9 milioane de lei, ce urmează a fi implementat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională. Proiectul presupune construcția infrastructurii pe teritoriul parcului industrial: drumuri, apeduct și canalizare etc.

„Așa vedem noi formula succesului: să creăm un mediu de afaceri cât mai favorabil, să investim în infrastructură și să investim în oameni, ori a investi în oameni înseamnă modernizarea sistemului educațional pe toate treptele sale - de la instituțiile preșcolare până la instituțiile universitare”, a relevat, în cadrul Zielelor RDN, viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr.

Parcul Industrial „Edineț” va fi amplasat pe un teren cu o suprafață de circa 18 hectare. Prin hotărârea Consiliul local, terenul a fost transmis în folosință pe un termen de 30 ani. Aici urmează să fie construită o fabrică de producere a sucurilor de fructe și legume. Astfel, compania „T.B. Fruit” intenționează să încheie contracte cu peste 100 de producători autohtoni, pentru achiziționarea materiei prime.