Prima   -  Noutăți - Ședință de recepție la finalizarea lucrărilor în cadrul proiectului „Sistem de colectare și transport al deșeurilor menajere pe raza microregiunii interraionale Râșcani-Drochia”

Ședință de recepție la finalizarea lucrărilor în cadrul proiectului „Sistem de colectare și transport al deșeurilor menajere pe raza microregiunii interraionale Râșcani-Drochia”

13.11.2013   2097 accesări  

Singureni, Râșcani, 12 noiembrie 2013. Ședința de recepție la finalizarea lucrărilor în cadrul proiectului „Sistem de colectare și transport al deșeurilor menajere pe raza microregiunii interraionale Râșcani (s. Singureni, s. Corlăteni, s. Grinăuți, s. Recea, s. Răcăria, s. Aluniș) - Drochia (s. Pelinia)”, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), a avut loc în incinta Primăriei Singureni.

În acest sens, o comisie de recepție formată din primarul de Singureni, Virgil Moloșag, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, șeful Secției managementul proiectelor a ADR Nord, Constantin Bândiu, și reprezentanți ai serviciilor desconcentrate din raioanele Râșcani și Drochia s-au întrunit într-o ședință în incinta Primăriei Singureni. La eveniment au mai participat responsabilul tehnic de la ÎM DCC CU, Nadejda Rusnac, reprezentantul firmei de construcție SRL „Aflux Prim” și dirigintele de șantier, Viorel Pleșca. La recepție au participat toți primarii din cele 7 primării, beneficiare de bunurile formate în urma implementării proiectului.

După ședința care a avut loc în incinta Primăriei Singureni, membrii comisiei de recepție s-au deplasat la obiectele construite, analizând calitatea lucrărilor efectuate. În rezultat, obiecții majore privind calitatea lucrărilor nu au fost înregistrate. În curând, va avea loc recepția finală, după care platformele pentru eurocontainere vor fi date oficial în folosință.

Proiectul „Sistem de colectare și transport al deșeurilor menajere pe raza microregiunii interraionale Râșcani (s. Singureni, s. Corlăteni, s. Grinăuți, s. Recea, s. Răcăria, s. Aluniș) - Drochia (s. Pelinia)” este un proiect finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Suma totală de construcție a 24 de platforme constituie 466,8 mii lei. Activitățile majore ale proiectului prevăd lucrările de construcție a 24 platforme pentru deșeuri, procurarea a 2 autospeciale pentru colectarea deșeurilor, procurarea 1 tractor cu remorcă și 1 buldozer, procurarea pubelelor pentru gospodării și eurocontainerelor pentru amplasare pe platforme.