Prima   -  Noutăți - Drumurile din raionul Briceni se transformă în șantiere

Drumurile din raionul Briceni se transformă în șantiere

14.07.2014   3537 accesări  

Recent, în raionul Briceni, au început lucrările de reabilitare a unei porțiuni de drum de 5,8 km. Lucrările se desfășoară în cadrul proiectului „Reabilitarea sectorului de drum L-20 - Briceni-Grimăncăuți, frontiera cu Ucraina”, înaintat de Consiliul Raional Briceni (CR Briceni) în cadrul celui de-al 2-lea Apel de propuneri de proiecte, lansat, în 2012, de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.

În acest context, vineri, 11 iulie a.c., Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) a organizat, în incinta CR Briceni, o ședință de coordonare a proiectului. Ședința a fost prezidată de către directorul ADR Nord, Ion Bodrug, care, din start, a subliniat importanța colaborării dintre toate serviciile desconcentrate cu CR Briceni și operatorul economic.

„E îmbucurător faptul că drumurile din raionul Briceni se transformă în șantiere. Realizarea acestui proiect depinde, în mare măsură, și de implicarea în procesul de realizarea proiectului a serviciilor desconcentrate, ori de câte ori va fi necesar de soluționat anumite probleme ce ar putea apărea pe parcurs”, a declarat, în cadrul ședinței de la CR Briceni, directorul ADR Nord.

La rândul său, președintele CR Briceni, Efimia Bandalac, susține că proiectele de reabilitare a unor segmente de drumuri sunt așteptate de foarte mulți cetățeni, întrucât drumurile ce vor fi reparate asigură în prezent legătura cu statul vecin, Ucraina.

Ulterior, participanții la ședință s-au deplasat la fața locului, unde au identificat câteva probleme ce împiedică efectuarea lucrărilor conform planului de realizare a proiectului. Membrii grupului de lucru au decis ca, până la sfârșitul acestei săptămâni, părțile responsabile să identifice soluții pentru înlăturarea neajunsurilor depistate.

Valoarea totală estimativă a proiectului „Reabilitarea sectorului de drum L-20 - Briceni-Grimăncăuți, frontiera cu Ucraina” este de 34 015 630 de lei, bani alocați din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat alocarea a 7 milioane de lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate în acest an.

Proiecte de reabilitare a drumurilor în raionul Briceni

Menționăm că, în scurt timp, ADR Nord va demara, în raionul Briceni, încă un proiect de reabilitare a unei porțiuni de drum, în lungime de 3,795 km. E vorba de proiectul „Reabilitarea infrastructurii rutiere spre punctele vamale internaționale Briceni și Larga, raionul Briceni”, înaintat de Primăria orașului Briceni în cadrul celui de-al 2-lea Apel de propuneri de proiecte. Valoarea totală estimativă a proiectului este de 22 908 200 de lei, bani alocați din FNDR. În acest an, CNCDR a aprobat alocarea a 5 milioane de lei pentru lucrările în cadrul acestui proiect.

Totodată, din 2013, locuitorii satului Corjeuți, raionul Briceni, se bucură de un drum nou, întrucât un sector de drum în lungime de 7,721 km, ce străbate satul Corjeuți și ajunge până în satul Trinca, raionul Edineț, a fost reparat. Proiectul „Reparația sectorului de drum local L-37 «Lipcani-Balasinești-Corjeuți-Târnova»”, înaintat de Primăria Corjeuți, este și cel mai mare proiect de dezvoltare regională implementat, în Republica Moldova, în ultimii 2 ani. Valoarea totală a proiectului de reparație a porțiunii de drum a fost de 51 270 100,00 de lei, bani alocați din sursele FNDR.

Recent, în cadrul unei vizite de lucru în raionul Briceni, ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, a anunțat că drumurile locale din 24 de localități ale raionului Briceni vor fi reparate în acest an. Pentru realizarea acestui obiectiv, din sursele Fondului Rutier, în raionul Briceni se preconizează lucrări rutiere de 21 de milioane de lei: pentru reparaţia drumurilor din localităţi - 11 milioane de lei, pentru întreţinerea drumurilor - 9 milioane de lei, lucrări de reparaţii curente - 1,3 milioane de lei.