Prima   -  Noutăți - Sesiune de informare pentru aplicanții notelor conceptuale în domeniul Aprovizionare cu apă și sanitație, organizată de ADR Nord în contextul celei de-a II-a etape a Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2017-2020

Sesiune de informare pentru aplicanții notelor conceptuale în domeniul Aprovizionare cu apă și sanitație, organizată de ADR Nord în contextul celei de-a II-a etape a Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2017-2020

08.06.2016   956 accesări   ADR Nord

A doua sesiune de informare pentru aplicanții notelor conceptuale admise în etapa a II-a a Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2017-2020 a avut loc miercuri, 8 iunie, în incinta ADR Nord.

În cadrul ședinței de astăzi, specialiștii din cadrul ADR Nord au prezentat cadrul strategic sectorial pentru domeniul de intervenție Aprovizionare cu apă şi sanitaţie. De asemenea, autoritățile publice locale (APL) și reprezentanții APL au fost instruiți în privința completării corecte a cererii de finanțare, anexele acesteia și procedura de depunere a cererii complete de finanțare, conform instrucțiunii pentru utilizatori. 

În acest context, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, le-a atras atenția participanților la ședință să acorde atenție sporită procedurii de completare a cererilor complete de finanțare. Printre detaliile tehnice la care directorul ADR Nord s-a mai referit în mod special a fost și posibilitatea pentru APL de a revizui denumirile proiectelor de dezvoltare regională, astfel încât acestea să exprime esența proiectelor.

Amintim că termenul limită pentru depunerea cererilor complete de finanțare în cadrul celei de-a II-a etape a Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2017-2020 este data de 22 august 2016.

Menționăm că în perioada 7-10 iunie 2016, ADR Nord organizează sesiuni de informare privind specificul etapei a II-a a Concursului Propunerilor de Proiecte, lansat de MDRC în martie 2016. Sesiunile de informare vor fi desfășurate pentru toate cele șase domenii de intervenție: Infrastructura drumurilor regionale și locale; Aprovizionare cu apă şi sanitaţie; Managementul deșeurilor solide; Dezvoltarea infrastructurii de afaceri; Sporirea atractivității turistice; Eficiența energetică a clădirilor publice.

Fișiere anexate: