Prima   -  Noutăți - Reprezentanți ai instituțiilor de dezvoltare regională din țară au analizat gradul de realizare a Programelor regionale sectoriale în domeniile Turism și Infrastructura de afaceri elaborate de ADR Nord

Reprezentanți ai instituțiilor de dezvoltare regională din țară au analizat gradul de realizare a Programelor regionale sectoriale în domeniile Turism și Infrastructura de afaceri elaborate de ADR Nord

03.11.2016   1385 Accesări   ADR Nord

Bălți, 3 noiembrie 2016. O ședință comună cu participarea specialiștilor de la cele patru Agenții de Dezvoltare Regională din țară (ADR Nord, Centru, Sud, Găgăuzia) și funcționari din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor a avut loc în incinta ADR Nord.

Participanții la ședință s-au reunit pentru a analiza gradul de realizare a Planurilor Regionale Sectoriale (PRS) în domeniile Turism și  Infrastructura de afaceri în vederea identificării viziunilor comune ce se vor regăsi în PRS similare aflate în proces de elaborare în regiunile republicii. Totodată, la ședință au fost prezentate metodologii și reguli generale de elaborare a Planurilor Operaționale Regionale (POR), documente ce includ proiectele care urmează a fi implementate la nivel de regiuni, după ce sunt aprobate de Consiliile Regionale pentru Dezvoltare.

În cadrul ședinței, specialiștii de la ADR Nord, Centru și Sud au discutat în detalii despre procesul de elaborare a POR și, împreună cu reprezentanții MDRC, au identificat abordări comune privind structura și indicatorii de rezultat.

În alt context, referndu-se la transferul de bune practici privind asistența partenerilor internaționali în elaborarea PRS, șefa Secției cooperare și atragerea investițiilor, Maria Prisacari, a împărtășit experiența ADR Nord în acest sens.

La rândul său, Pavel Curcovici, specialist în planificare strategică și programare la ADR Nord, s-a referit la transferul de bune practici în privința creării și gestionării bazei de date regionale, utilizând sistemele geoinformaționale (GIS). Menționăm că ADR Nord a obținut experiență în acest domeniu în rezultatul implementării proiectului „Dezvoltarea planificării strategice în Regiunea de Dezvoltare Nord, Moldova”, realizat de Royal HaskoningDHV și ADR Nord și sprijinit financiar de Agenția Cehă pentru Dezvoltare.

Ședința s-a încheiat cu discuții despre structura, perioada de implementare și indicatorii de monitorizare a PRS-urilor.

Ședința de astăzi a avut loc la Bălți întrucât ADR Nord a ajuns la un stadiu avansat în procesul de elaborare a PRS în domeniile Turism și Infrastructura de afaceri. Ulterior, ședințe similare, despre alte aspecte ale dezvoltării regionale, vor fi organizate la centrul și sudul țării.

 
Arrow Prev

   

  

Arrow Next