Prima Prima Contact Contact Harta Harta
  Abonare RSS
Noutăți / Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Abonare      Dezabonare
Prima / Noutăți / Pregătiri pentru lansarea lucrărilor de construcție-montaj a unui apeduct ce va aproviziona cu apă potabilă 15 localități rurale din raionul Soroca
Pregătiri pentru lansarea lucrărilor de construcție-montaj a unui apeduct ce va aproviziona cu apă potabilă 15 localități rurale din raionul Soroca
Tipar
27.06.2017   ADR Nord  Accesari: 2 

Parcani, 27 iunie 2017. Părțile implicate în procesul de realizare a proiectului „Crearea condițiilor de aprovizionare cu apă potabilă locuitorilor a 15 sate din raionul Soroca”, implementat de ADR Nord, s-au reunit în incinta Primăriei comunei Parcani, raionul Soroca, unde au participat la o ședință de coordonare a lucrărilor de construcție-montaj a apeductului, ce urmează a fi executate de SRL „Uralis”.

Prin realizarea acestui proiect va fi asigurat accesul la servicii calitative de apă pentru 15.879 de persoane din 15 localităţi rurale ale raionului Soroca. Totodată, proiectul urmărește și regionalizarea serviciului de alimentare cu apă și canalizare în raionul Soroca prin dezvoltarea managementului operatorului economic existent, până la finalizarea proiectului.

În cadrul proiectului, vor fi construiți 8,2 km aducție de la apeductul magistral Soroca-Bălți până în satul Parcani, 33,02 km de rețele de distribuție în satele Ocolina, Voloave și Parcani, o stație de pompare cu capacitatea de 98,7 m3/h în satul Voloave, 6 rezervoare de acumulare a apei potabile cu capacitatea 100 m3, 3 sisteme autonome de canalizare pentru grădiniță și școală format din rețea de evacuare și hazna, o stație de epurare în satul Ocolina.

Valoarea totală a proiectului este de 23.530.410 de lei. Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat alocarea a 7.000.000 de lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate pe parcursul anului 2017. Lucrările în cadrul proiectului urmează a fi realizate în decurs de 10 luni lucrătoare.

Amintim că, la începutul lunii mai a.c., în Țepilova, un sat învecinat cu Parcaniul, a fost inaugurat un apeduct ce asigură cu apă potabilă toate cele 230 de gospodării din localitate. Subproiectul de la Țepilova e parte a proiectului „Crearea condițiilor de aprovizionare cu apă potabilă locuitorilor a 15 sate din raionul Soroca”.


Plaseaza articolul in:
google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
Comentarii (0) Adauga comentariu
Nume:
Comentariu:
Prima / Noutăți / Pregătiri pentru lansarea lucrărilor de construcție-montaj a unui apeduct ce va aproviziona cu apă potabilă 15 localități rurale din raionul Soroca
Actualizat: 23.11.2017
Vizitatori: 506047
Agenția de Dezvoltare Regională Nord Prima adrnord@gmail.com Contact Harta
Creat de Brand.md
Tel./Fax (+373) 231 61980
Email: adrnord@gmail.com

Copyright © 2017 Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Guvernul Republicii Moldova
Toate drepturile rezervate / Confidențialitate / Informație despre site
Sus