Prima   -  Noutăți - Raportul privind situația curentă în sectorul Managementul deșeurilor solide, prezentat membrilor Comisiei de specialitate a CRD Nord

Raportul privind situația curentă în sectorul Managementul deșeurilor solide, prezentat membrilor Comisiei de specialitate a CRD Nord

06.06.2018   494 Accesări  

Membrii Comisiei regionale sectoriale în domeniul Managementului deșeurilor solide (CRS/MDS) din Regiunea de Dezvoltare Nord, creată cu sprijinul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), s-au întrunit miercuri, 6 iunie, în incinta Consiliului raional Fălești, în cadrul celei de-a doua ședințe.

La eveniment au mai participat reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), reprezentanți din cadrul CR Fălești, Inspectoratului Ecologic de Stat, consultanți și experți GIZ și specialiști ADR Nord.

„Ne-am întrunit pentru a discuta cele mai stringente probleme ale regiunii în sectorul MDS și să identificăm cele mai bune soluții pentru fiecare problemă în parte”, a menționat șefa Direcției politici de management al deșeurilor și substanțelor chimice în cadrul MADRM, Bolocan Svetlana. Reprezentanta MADRM a vorbit pe larg despre noile prevederi legale în domeniul managementul deșeurilor.

În debutul ședinței, copreședintele CRS/MDS, Victor Cimpoieș, și-a exprimat încrederea că abordarea participativă în procesul de luare a deciziilor cu impact pentru regiune va contribui la consolidarea cooperării intercomunitare în domeniul MDS. La rândul său, consultantul național Denis Parea a reconfirmat deschiderea Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în acordarea sprijinului necesar Comisiei, astfel încât aceasta să își îndeplinească eficient misiunea.

Membrii CRS/MDS au discutat despre situația curentă în sector specifică Regiunii de Dezvoltare Nord, reieșind din informațiile raportului bazat pe rezultatele unor chestionare completate de autoritățile publice locale din regiune. Raportul a fost prezentat de către Tamara Guvir, expertă GIZ, care s-a mai referit și la prioritățile în amenajarea depozitelor temporare, selectate din gunoiștile existente.

La rândul său, Vlad Ghițu, consultant regional GIZ, a prezentat membrilor Comisiei un studiu de caz în sectorul MDS despre situația privind colectarea și evacuarea deșeurilor în municipiul Bălţi, iar Irina Ursu, reprezentantă a Inspectoratului Ecologic de Stat, a vorbit despre procedurile de aplicare a sancțiunilor în sectorul MDS.

În cadrul ședinței, membrii Comisiei au luat act de Planul de activitate al CRS/MDS pentru semestru al II-lea a.c., pe care l-au aprobat.

CRS/MDS a fost constituită prin Decizia nr. 3 din 29 iunie 2017 a CRD Nord. Tot atunci, CRD Nord a aprobat Regulamentul de funcționare a structurii create. Funcționalitatea  Comisiei va fi asigurată de ADR Nord cu susținerea proiectului MSPL, implementat de GIZ cu sprijinul financiar al Ministerului German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernului României, Guvernului Suediei, Uniunii Europene și Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

Amintim că, în cadrul primei ședințe, membrii CRS/MDS l-au ales în calitate de copreședinte al Comisiei pe Victor Cimpoieș, directorul executiv al Asociației obștești „Cutezătorul” din Fălești, cunoscut pentru experiența sa în domeniu. Copreședinte din partea MADRM este Silvia Nicolaescu, șef adjunct al Direcției prevenirea poluării și managementul deșeurilor, aprobată prin Decizia nr. 2 din 27.09.2017 a Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord.

În activitatea sa, CRS/MDS dezbate proiecte de decizii, elaborând totodată recomandări pe marginea acestora, pentru a fi prezentate în cadrul ședințelor CRD Nord. Comisia are drept atribuții examinarea și aprobarea priorităților dezvoltării regionale în sectorul MDS, promovarea proiectelor regionale în rândul donatorilor și investitorilor, examinarea, cu suportul experților independenți specializați, a portofoliului de proiecte, a diferitor studii, analize și recomandări pentru cristalizarea unei viziuni regionale privind dezvoltarea sectorului respectiv.

 
Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase
Arrow Prev

      

        

Arrow Next