Prima   -  Noutăți - La Universitatea din Bălți a avut loc o sesiune de informare privind specializarea inteligentă

La Universitatea din Bălți a avut loc o sesiune de informare privind specializarea inteligentă

23.11.2018   222 Accesări  

O sesiune de informare privind specializarea inteligentă a avut a avut loc vineri, 23 noiembrie, în incinta Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB). La eveniment, organizat de ADR Nord în colaborare cu USARB, au participat reprezentanți ai administrațiilor publice locale și ai mediului academic din Regiunea de Dezvoltare Nord.

„Înțelegem importanța includerii elementelor de specializare inteligentă în strategiile de dezvoltare, iată de ce ADR Nord își propune să faciliteze dialogul dintre reprezentanții mediilor academic, neguvernamental și de afaceri”, a menționat Maria Prisacari, șefa Secției cooperare și atragerea investițiilor în cadrul ADR Nord.

Referindu-se la conceptul de specializare inteligentă, conf. univ., dr. Valentina Prițcan, prorector pentru activitatea științifică și relații internaționale în cadrul USARB, a precizat că „dacă ne dorim să avem un trai decent, trebuie să contribuim la creșterea economică prin valorificarea soluțiilor inteligente”. În context, conf. univ., dr. Valentina Prițcan a vorbit despre oportunitățile oferite de proiectele internaționale, la care participă și Universitatea din Bălți, pentru specializarea inteligentă, crearea ecosistemelor antreprenoriale și consolidarea Triunghiului cunoașterii în Republica Moldova.

În cadrul activității, experții Sergiu Porcescu, Diana Russu și Nicu Vrabie au vorbit despre conceptul de specializare inteligentă, procesul de elaborare a strategiei de specializare inteligentă (S3), cartografierea potențialului economic, științific și inovator al regiunilor de dezvoltare din Republica Moldova etc. Totodată, experții au oferit exemple de nișe pentru specializare inteligentă din mai multe regiuni de dezvoltare ale  Uniunii Europene și idei de proiect identificate pe baza acestora. De asemenea, au prezentat instrumente de internaționalizare accesibile întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM) din Republica Moldova.

Potrivit experților, strategiile integrate privind specializarea inteligentă (S3) oferă soluții pentru complexele provocări în materie de dezvoltare, prin adaptarea politicii la contextul teritorial respectiv, și sprijină crearea locurilor noi de muncă și dezvoltarea economică bazată pe cunoaștere. Realizarea cu succes a acestui exercițiu în Republica Moldova va conduce la revigorarea sectoarelor tradiționale prin activități cu valoare adău­gată mai mare și noi nișe de piață; modernizarea prin adoptarea și diseminarea noilor tehnolo­gii în cadrul ÎMM din regiuni; dezvoltarea de noi activități economice prin intermediul unei schimbări tehnologice radicale și a unor inovații majore; explorarea unor noi forme de inovare, precum cea orientată către utilizator, inovarea socială și inovarea în domeniul acordării serviciilor.

În cadrul discuțiilor pe marginea conceptului de specializare inteligentă, reprezentanții ADR Nord au menționat importanța proiectului „Crearea în municipiul Bălți a Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord”, finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, dar și din surse externe. În prezent, ajustarea documentației tehnice în cadrul acestui proiect-pilot în Regiunea de Dezvoltare Nord se află pe ultima sută de metri.

Informații relevante despre domeniul cercetării, dezvoltării și inovării în Regiunea de Dezvoltare Nord a prezentat conf. univ., dr. Gheorghe Neagu, bazându-se pe studiului în domeniul prioritar dezvoltării regionale, elaborat, la comanda ADR Nord, de către de Laboratorul de studii europene, sociologie aplicativă și politici regionale al USARB.

Specializarea inteligentă este o strategie inovatoare de transformare economică la nivel local care se referă la o nouă generaţie de politici în materie de cercetare şi inovare care merg dincolo de investiţiile în cercetare şi dezvoltare şi de consolidarea capacităţii generale de inovare. Specializarea inteligentă este o abordare pe care Comisia Europeană o consolidează în cadrul programelor politicii sale de coeziune. În Uniunea Europeană, elaborarea de strategii în materie de cercetare şi inovare bazate pe conceptul de specializare inteligentă este una dintre condiţiile esenţiale pentru accesarea fondurilor structurale începând din anul 2014. Detalii despre specializarea inteligentă se găsesc AICI.

 
Arrow Prev

      

        

Arrow Next