Prima   -  Noutăți - La ADR Nord au fost examinate perspectivele unui proiect de dezvoltare a afacerilor susținut de Agenția Cehă pentru Dezvoltare

La ADR Nord au fost examinate perspectivele unui proiect de dezvoltare a afacerilor susținut de Agenția Cehă pentru Dezvoltare

29.03.2019   232 Accesări  

Jana Kačírková, manager de programe la Agenția Cehă pentru Dezvoltare, a efectuat o vizită de monitorizare în cadrul proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova”, finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare și implementat de ADR Nord în parteneriat cu People in Need Moldova și AO „Pro Cooperare Regională” în perioada 2017-2019.

Vineri, 29 martie a.c., în cadrul unei ședințe cu specialiștii în planificare regională și cooperare externă ai ADR Nord, Jana Kačírková s-a informat despre progresul proiectului, precum și despre realizările obținute până în prezent. De asemenea, s-a mai discutat despre perspectivele de colaborare atât în cadrul acestui proiect, cât și în contextul unor proiecte de viitor.

Până în prezent, în cadrul proiectului de dezvoltare a afacerilor în nordul Moldovei au fost organizate numeroase sesiuni de informare și două concursuri de granturi pentru micii antreprenori. În total, 26 de mici antreprenori s-au ales cu granturi de până la cinci mii de euro din partea Agenției Cehe pentru Dezvoltare.

Cooperarea dintre ADR Nord, People in Need Moldova, A.O. „Pro Cooperare Regională”, Incubatoarele de Afaceri din Soroca și Sângerei și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, în cadrul proiectului de dezvoltare a afacerilor în nordul Moldovei, urmărește să îmbunătățească condițiile pentru susținerea start-up-urilor și aplicarea inovațiilor de către reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii din Regiunea de Dezvoltare Nord.

 
Arrow Prev

      

        

Arrow Next