Prima   -  Noutăți - Aspecte privind măsurile de suport pentru CRD/CRS, planificarea strategică și monitorizarea bazată pe rezultate, discutate în cadrul unei ședințe ADR Nord – MSPL

Aspecte privind măsurile de suport pentru CRD/CRS, planificarea strategică și monitorizarea bazată pe rezultate, discutate în cadrul unei ședințe ADR Nord – MSPL

04.04.2019   1 Accesări  

Aspecte privind măsurile de suport pentru Consiliul Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord și Comisiile regionale sectoriale (CRS) în domeniile Aprovizionare cu apă și canalizare (AAC) și Managementul deșeurilor solide (MDS), create în cadrul CRD Nord, precum și planificarea strategică și monitorizarea bazată pe rezultate au fost discutate și analizate joi, 4 aprilie a.c., în cadrul unei ședințe de lucru la ADR Nord.

La eveniment au participat specialiști din cadrul ADR Nord și reprezentanți ai proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Scopul întrunirii a fost agrearea necesităților de suport în domeniul planificării strategice în dezvoltarea regională. „Întrunirea de astăzi, o continuare logică a recentului atelier de lucru, ne va permite să înțelegem și să trasăm planurile pentru următoarea perioadă, precum și să identificăm unele necesități de suport”, a specificat directorul ADR Nord, Vitalii Povonschii.

În prezent, cu sprijinul proiectului MSPL, ADR Nord implementează șase proiecte finanțate de Uniunea Europeană. Este vorba de patru proiecte de aprovizionare cu apă și sanitație și două proiecte de eficiență energetică a clădirilor publice.

Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul României, Guvernul Suediei și Agenţia Elvețiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

 
Arrow Prev

      

        

Arrow Next