Prima   -  Noutăți - Procesul de planificare strategică în Regiunea de Dezvoltare Nord va fi îmbunătățit prin utilizarea tehnologiilor inovative

Procesul de planificare strategică în Regiunea de Dezvoltare Nord va fi îmbunătățit prin utilizarea tehnologiilor inovative

11.06.2020   450 Accesări  

Miercuri, 10 iunie a.c., a avut loc o conferință on-line dedicată proiectului „Utilizarea benchmarking-ului strategic pentru dezvoltarea economică locală în Moldova”, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și partenerii săi din Cehia și finanțat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Din partea instituției noastre, la conferința on-line au participat Maria Prisacari, director ADR Nord, și Pavel Curcovici, specialist în Secția politici regionale și cooperare externă.

Prin acest proicet se urmărește creșterea economică și îmbunătățirea procesului de planificare strategică prin utilizarea tehnologiilor inovative. Utilizarea software pentru analiza și vizualizarea datelor este unul dintre obiectivele de bază ale proiectului.

Printre activitățile-cheie planificate se numără schimbul de practici între Republica Cehă și Republica Moldova în domeniul procesului de planificare strategică; dezvoltarea și implementarea unei aplicații software pentru  colectarea datelor privind obiectivele și acțiunile strategice specifice în planurile strategice municipale actuale (realizate simultan în Republica Cehă și Republica Moldova); evaluarea comparativă a rezultatelor, elaborarea recomandărilor pentru municipalități cu privire la modul de îmbunătățire a planificării strategice, a activităților de dezvoltare economică locală.

Datele obținute vor oferi un teren mai bun pentru procesul de luare a deciziilor și vor încuraja continuarea rețelelor și a comunicării între municipalități pentru îmbunătățirea continuă a luării deciziilor.

Partenerii cehi implicați în implementarea proiectului „Utilizarea benchmarking-ului strategic pentru dezvoltarea economică locală în Moldova" sunt Institutul Ceh de Management Eficient, Centrul Internațional de Consultanță al Municipalităților (MEPCO), Biroul Municipal Valašské Klobouky și Rețeaua Națională a Orașelor Prospere din Republica Cehă.

Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase
Arrow Prev

      

   

Arrow Next