Prima   -  Noutăți - Proiectele de alimentare cu apă implementate în nordul Moldovei cu suportul Uniunii Europene, evaluate

Proiectele de alimentare cu apă implementate în nordul Moldovei cu suportul Uniunii Europene, evaluate

30.06.2020   1944 accesări  

Proiectul „Planificare regională și portofoliul de proiecte pentru Regiunile de Dezvoltare Nord, Centru și Sud, Republica Moldova”, sectorul Managementul deșeurilor (MS) și Alimentare cu apă și sanitație (AAS), a fost evaluat în mod participativ marți, 30 iunie a.c., în cadrul unei întruniri on-line la care au participat actori implicați în procesul de realizare a proiectelor de AAS finanțate de Uniunea Europeană (UE) și implementate în Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN).

E vorba de proiectele de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în municipiul Edineț și în orașele Fălești și Drochia, în cadrul cărora sunt desfășurate în prezent proceduri de evaluare a licitațiilor privind achiziționarea lucrărilor de construcții-montaj și de supraveghere tehnică a lucrărilor, precum și un proiect de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în raionul Râșcani, în cadrul căruia UE a finanțat elaborarea documentației tehnice.

La întrunirea on-line dedicată proiectelor de AAS din RDN finanțate de UE au participat directorul ADR Nord, Maria Prisacari, specialiști din cadrul Secției managementul proiectelor din cadrul ADR Nord, echipa de evaluatori, reprezentată de Gabriele Bonafede și Angela Cașcaval, precum și beneficiari ai proiectelor de AAS.

În cadrul discuțiilor, participanții la întrunirea on-line au identificat valoarea fiecărui proiect în parte prin descrierea rezultatelor și a celor mai bune practici / experiențe obținute până în prezent. Totodată, participanții la eveniment au identificat posibilități de îmbunătățire a propriilor experiențe și eventuale provocări de viitor.

Proiectele de AAS din Regiunea de Dezvoltare Nord menționate sunt finanțate de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).