Prima   -  Noutăți - Cu suportul Uniunii Europene, aproape 1000 de elevi și profesori din municipiul Bălți vor beneficia de servicii mai bune de eficiență energetică

Cu suportul Uniunii Europene, aproape 1000 de elevi și profesori din municipiul Bălți vor beneficia de servicii mai bune de eficiență energetică

19.05.2021   1638 accesări  

La 19 mai 2021, a avut loc o vizită de monitorizare a lucrărilor de construcție în cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană (UE) privind îmbunătățirea serviciilor de eficiență energetică (EE) a Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Bălți. Scopul acestui proiect implementate de ADR Nord, cu suportul UE, este asigurarea unui mediu de studii confortabil și condițiilor mai bune de învățământ pentru circa 900 de elevi și 80 de profesori și personal auxiliar de la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Bălți.

La eveniment au participat șeful Delegației UE în Republica Moldova, E.S. Peter Michalko, ambasadorul Republicii Polone în Republica Moldova, E.S. Bartlomiej Zdaniuk, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău, specialiști ai ADR Nord, reprezentanți GIZ Moldova, autorități publice locale, conducerea companiei de construcții, locuitori ai municipiului Bălți și societatea civilă.

Maria Prisacari, director ADR Nord: „Portofoliul proiectelor, implementate de ADR Nord în cei peste zece ani de activitate a sa, numără șase proiecte de sporire a eficienței energetice. Două dintre cele șase proiecte, finanțate de Uniunea Europeană, sunt astăzi în proces de implementare. Ne bucurăm că unul dintre aceste proiecte este implementat la Liceul Teoretic «Dimitrie Cantemir» din Bălți. Mulțumim partenerilor din Uniunea Europeană pentru acest sprijin esențial.”

Lucrările de construcții în cadrul proiectului includ eficientizarea energetică a Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Bălți, cu o suprafață de 1970 m2: reparația acoperișului, cu o suprafață de 2105 m2; lucrări de termoizolare, pe o suprafață totală de 5316 m2; înlocuirea geamurilor și ușilor exterioare, cu o suprafață de 695 m2; 1 punct termic instalat; asigurarea cu apă caldă și rece la robinetele din liceu; renovarea facilităților sanitare ale instituției.

În rezultatul implementării proiectului, consumul anual normat de energie în instituția de învățământ se va reduce, potrivit estimărilor, cu 547 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2  cu 125 tone.

Valoarea totală a proiectului privind „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic «Dimitrie Cantemir» din municipiul Bălți” constituie 19,86 milioane de lei, dintre care 19,54 milioane de lei – acordați de UE și 132.680 de lei  contribuția locală.

Măsura investițională „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic «Dimitrie Cantemir» din municipiul Bălți” este finanțată de Uniunea Europeană și implementată de ADR Nord și proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL). Proiectul MSPL este finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

#EU4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa

 
Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase