Prima   -  Noutăți - ADR Nord și Solidarity Fund PL în Moldova își intensifică colaborarea

ADR Nord și Solidarity Fund PL în Moldova își intensifică colaborarea

04.03.2022   527 accesări  

Conducerea ADR Nord a discutat joi, 3 martie 2022, cu directorul de țară Solidarity Fund PL în Moldova, Tomasz Horbowski, despre realizările comune ale instituțiilor și despre continuarea colaborării în domenii precum revitalizarea urbană și dezvoltarea orașelor-poli de creștere.

La Bălți, în cadrul ședinței de lucru cu reprezentanții Solidarity Fund PL în Moldova, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a menționat că dezvoltarea urbană se numără printre prioritățile Programului Operațional Regional Nord pentru anii 2022-2024.

ADR Nord își va continua colaborarea cu Solidarity Fund PL în Moldova în vederea elaborării programelor de revitalizare urbană și pentru alte orașe din Regiunea de Dezvoltare Nord.

Acest lucru poate facilita accesul orașelor la sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, pentru implementarea proiectelor de revitalizare urbană.

În ultimii patru ani, în procesul de revitalizare urbană în Regiunea de Dezvoltare Nord au fost implicate orașele Bălți, Edineț, Ocnița, Soroca - din anul 2018, orașele Drochia și Sângerei - din anul 2019, și orașele Fălești și Florești  din anul 2021.

 
Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase