Prima   -  Noutăți - Cu suportul Uniunii Europene, renovarea energetică a unui liceu din Bălți este la etapa de finalizare

Cu suportul Uniunii Europene, renovarea energetică a unui liceu din Bălți este la etapa de finalizare

07.08.2023   1479 accesări  

În municipiul Bălți sunt la etapa de finalizare lucrările de renovare energetică a Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir”. Lucrările sunt executate în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană.

Luni, 7 august 2023, specialiști în monitorizare proiecte de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord au verificat progresul lucrărilor de renovare energetică a instituției de învățământ.

În prezent, la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Bălți se desfășoară ultimele lucrări de renovare energetică a fațadelor blocurilor A și A2. Anterior, la instituția de învățământ au fost înlocuite geamurile vechi, a fost reconstruit acoperișul, au fost montate rețelele electrice și de alimentare cu apă, precum și sistemul de încălzire și cel de ventilare.

În rezultatul implementării integrale a proiectului, consumul anual normat de energie în instituția de învățământ se va reduce, potrivit estimărilor, cu 547 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 – cu 125 tone. Circa 960 de elevi și profesori și personal auxiliar vor beneficia de condiții de educație îmbunătățite și de un mediu de studiu confortabil.

Măsura investițională „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic «Dimitrie Cantemir» din municipiul Bălți” este finanțată de Uniunea Europeană și implementată de ADR Nord și proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL). Proiectul MSPL este finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.

#EU4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa

 
Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase