Prima   -  Noutăți - Germania va oferi Republicii Moldova 10,7 mil. euro pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii

Germania va oferi Republicii Moldova 10,7 mil. euro pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii

28.08.2023   1207 accesări  

Ministerul pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) al Republicii Federale Germania, prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare (KfW), va oferi Republicii Moldova 10,7 mil. euro, sub formă de grant, în sprijinul dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM).

În perioada 7-11 august 2023, la Chișinău s-a desfășurat Misiunea de Evaluare a Băncii Germane de Dezvoltare (KfW), informează Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).  

Misiunea și-a propus să analizeze și să evaleze, în comun cu autoritățile naționale implicate, perspectivele viitorului proiect, în vederea determinării fezabilității, beneficiilor și riscurilor asociate.

Proiectul „Facilitarea Dezvoltării IMM-urilor din Republica Moldova” va fi finanțat de Guvernul Republicii Federale Germania în vederea susținerii Republicii Moldova în eforturile sale de a promova dezvoltarea economică durabilă, conform negocierilor guvernamentale moldo-germane privind cooperarea pentru dezvoltare, desfășurate în iulie 2023. Proiectul prevede oferirea unui grant de 10,7 mil. euro ca parte a Pactului de stabilitate pentru Europa de Sud-Est, în scopul îmbunătățirii accesului la finanțare a IMM-lor, în calitatea lor de promotor al creșterii economice și creării de locuri de muncă.

Grantul va fi utilizat exclusiv pentru refinanțarea împrumuturilor investiționale acordate IMM-lor, prin intermediul Fondului pentru Antreprenoriat și Creștere Economică (FACEM), gestionat de ODA.

Proiectul va avea o durată de trei ani și va fi implementat și gestionat de ODA.

Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase