Prima   -  Noutăți - Proiectele susținute financiar de GTZ sunt în proces de modificare

Proiectele susținute financiar de GTZ sunt în proces de modificare

04.08.2010   1662 accesări  

În perioada 29-30 iulie curent, au fost organizate ședinte de lucru în localitățile beneficiare cu participarea actorilor locali, reprezentanților CDR și ADR, pentru identificarea soluțiilor optime pentru fiecare proiect. Fiecare propunere de proiect a fost evaluată din punct de vedere tehnic de către experți în domeniu, după care experții au formulat propuneri de modificare a proiectelor în scopul asigurării eficacității și eficienței acestora.

Joi, 29 iulie, a fost organizată întrunirea în orașele Costești și Ocnița, iar la 30 iulie  în comuna Tătărăuca Veche din raionul Soroca. Experții tehnici au prezentat propuneri de modificare a proiectelor. Interlocutorii au intervenit cu opinii și sugestii asupra subiectelor abordate, au discutat asupra pașilor ulteriori de acțiune, astfel încât să se reușească definitivarea proiectelor până la sfârșitul lunii curente.

Unul dintre subiectele puse în discuție a fost necesitățile de dezvoltare a întreprinderilor prestatoare de servicii în domeniul asigurării cu sisteme de apă și canalizare, întrucât calitatea serviciului depinde nu numai de parametrii și dotările tehnice, dar în mare parte și de cultura organizațională a întreprinderilor.

În discuții au fost incluse și subiecte ce vizează implementarea proiectelor, care ar putea influența calitatea realizării activităților planificate. Astfel, alte două subiecte discutate  managementul proprietății publice și procesul de achiziții publice  au scos în evidență probleme cu care se confruntă autoritățile publice locale în momentul actual.

În domeniul proprietății publice, reprezentanții APL au identificat următoarele probleme:

  • Posibilități reduse de valorificare a clădirilor publice care nu se utilizează. În orașul Ocnița au fost scoase la licitație două clădiri, dar nu a fost prezentată nicio ofertă pentru procurarea acestora. Una dintre cauze poate fi neatractivitatea mediului investițional în orașele mici situate la o distanță considerabilă de orașele Chișinău și Bălți.
  • Unele clădiri pot fi utilizate pentru rezolvarea unor probleme sociale (vârstnici, copii în situații de risc). În acest caz sunt necesare renovări și reparații capitale. Bugetul local nu dispune de resurse suficiente, iar primăria nu are destule capacități de a atrage fonduri externe pentru reutilizarea încăperilor.

În domeniul achizițiilor publice, au fost identificate următoarele probleme:

  • Nu întotdeauna cea mai mică ofertă financiară este și cea mai bună din punct de vedere al eficacității și eficienței investiției. Procesul de selectare trebuie îmbunătățit, trebuie de introdus clauze de verificare obiectivă, profesionistă a ofertelor.
  • În timpul coordonării pachetului de documente cu Ministerul Finanțelor, acesta are dreptul să minimizeze nejustificat costurile, ceea ce poate pune în pericol calitatea lucrărilor.
  • Agenția de Achiziții Publice poate refuza înregistrarea contractului din considerentul că prețurile la unele produse sunt mari. Trebuie de luat în considerație că prețurile la nivel de orașul Chișinău și orașul Ocnița sunt diferite. În cazul contractării unui agent economic care oferă un preț mai mic, dar care se află la o distanță mare de orașul Ocnița, cheltuielile de transport ar putea depăși costul oferit de un furnizor din Ocnița.

Detalii suplimentare pot fi solicitate de la Margareta Vameș, consultant regional GTZ.