Prima   -  Proiecte de dezvoltare regională   -  Proiecte în derulare - Moldova: Cooperare în Dezvoltarea Regională

Moldova: Cooperare în Dezvoltarea Regională

15.06.2010   1996 accesări  

Proiectul MDRD este finanțat de Departamentul Marii Britanii pentru Dezvoltare Internațională (DFID) și este implementat de un consorțium format din Oxford Policy Management (Oxford, Marea Britanie), Institutul de Politici Publice (Chișinău, Moldova) și Universitatea Birmingham (Marea Britanie). Acest proiect oferă asistență Guvernului Republicii Moldova în implementarea Legii privind dezvoltarea regională adoptată în decembrie 2006 și a Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională adoptată de Guvern în februarie 2010.

Misiunea proiectului este: Un nivel redus al sărăciei și inegalității în Moldova ca urmare a creșterii economice. Scopul proiectului este: Guvernul Republicii Moldova să dispună de sisteme și proceduri pentru implementarea unei strategii naționale de dezvoltare regională care ar promova o creștere economică incluzivă.
Proiectul este implementat în strînsă colaborare cu Ministerul Construcțiilor și Dezvoltării Regionale (MCRD) și alte ministere de resort prin intermediul ședințelor comitetului de coordonare și este operațional pînă la finele anului 2010. Proiectul are două componente. Prima, un program de asistență tehnică care cuprinde un șir de activități de consolidare instituțională atît la nivel național, cît și la cel regional. A doua, DFID va pune la dispoziția Ministerului Finanțelor resurse financiare pentru un șir de proiecte incluse în strategiile de dezvoltare regională și planurile operaționale elaborate pentru cele trei regiuni de dezvoltare: Centru, Nord și Sud. 
Cu referire la prima componentă, asistența tehnică este acordată pentru un șir de activități în vederea obținerii a cinci rezultate descrise mai jos:
Rezultat I:        Sporirea capacităților instituțiilor naționale și regionale, și anume:

  • Direcția Generală Dezvoltare Regională a MCDR
  • Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR), avînd responsabilitatea coordonării și supravegherii la nivel național, condusă de către unul dintre Vice Prim-miniștri și asistat de MCRD;
  • Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), o sursă de finanțare națională pentru prioritățile dezvoltării regionale care se constituie din cel puțin 1% al veniturilor bugetului de stat;
  • Consiliile Regionale pentru Dezvoltare (CRD) în fiecare din regiuni constituite din președinții raioanelor, primari, sectorul privat și societatea civilă, avînd responsabilitatea principală a aprobării strategiilor regionale;
  • Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR) create în fiecare regiune de dezvoltare care vor executa și monitoriza implementarea strategiilor regionale.

Rezultat II:       Strategiile de dezvoltare regională elaborate în baza analizei economice, sociale și de mediu din regiuni
Rezultat III:      Sistem funcțional transparent și măsurabil de monitorizare și evaluare
Rezultat IV:      Parteneriate locale și regionale puternice în gestionarea și desfășurarea proiectelor de dezvoltare regională
Rezultat V:       Aranjamente efective de finanțare a dezvoltării regionale
Cu privire la cea de-a doua componentă, DFID va transfera Ministerului Finanțelor resurse pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare regională. Aceste resurse vor fi direcționate de Ministerul Finanțelor direct instituțiilor responsabile de achiziții pentru proiectele de dezvoltare regională. Transferurile de resurse vor fi efectuate în baza îndeplinirii de către Guvernul Republicii Moldova a angajamentelor în ce privește finanțarea dezvoltării regionale și în cazul în care instituțiile de dezvoltare regională au capacitățile necesare de a administra și raporta utilizarea fondurilor.


Oficiul Proiectului: Of. 912, bd. Åžtefan cel Mare, 180, Chișinău, MD 2004
Liderul Echipei Proiectului: Dr. Alexandr Muravschi

tel./ fax.: (+373 22) 296 735, mob:  (+373) 69 107 766, e-mail: amur@mdrd.md