Prima   -  Oportunități de finanțare - AIPA a dat startul recepționării cererilor de subvenționare aferente plăților în avans

AIPA a dat startul recepționării cererilor de subvenționare aferente plăților în avans

02.07.2018   299 Accesări  

Începând de astăzi, 2 iulie, tinerii care vor să iniţieze afaceri în domeniul agriculturii pot solicita subvenţii din Fondul Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural. În acest an, pentru prima dată, Guvernul acordă circa 45 milioane de lei din acest Fond pentru subvenţionarea în avans a investiţiilor în sectorul agricol. Agenţia de Intervenţii şi Plăţi în Agricultură a început colectarea cererilor de acordare a plăţilor în avans.

Obiectivul autorităților este de a spori încrederea tinerilor de a investi în sectorul agricol, de a impulsiona noi idei de afaceri și de a crea noi locuri de muncă, în special în mediul rural, se arată într-un comunicat de presă emis de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Conform Regulamentului de subvenționare, doritorii de a beneficia de plăți în avans, trebuie să elaboreze un plan de afaceri fezabil într-o localitate rurală, proiectul ce urmează a fi realizat să nu depășească termenul de 24 de luni, precum și să dețină legal bunul imobil pe care se realizează investiția. Statul va oferi 65% din valoarea totală a proiectului selectat, alte 35% vor constitui contribuția proprie. Producătorii vor trebuie să asigure cofinanțarea, chiar din primele două luni de la aprobarea proiectului, iar valoarea totală a proiectului propus nu trebuie să depășească un milion de lei.

Sprijinul financiar va fi oferit în două tranşe. Prima parte va constitui 75% din valoarea subvenţiei şi va fi acordată în momentul semnării contractului, iar cea de-a doua tranşă, de 25%, va fi transferată odată cu lansarea afacerii, termen care nu poate depăși doi ani.

Comisia de evaluare și selecție va examina cererilor de acordare a plăților în avans, ulterior va anunța beneficiarii despre selectarea dosarului de finanțare, care va trebui timp de 60 de zile de la prima notificare să prezinte documentele confirmative de capacitate de cofinanțare, în proporție de cel puțin 35%. Această confirmare va servi drept bază pentru semnarea contractului de acordare a sprijinului financiar. În caz contrar, proiectul ar putea fi respins.

  • Documentele privind depunerea și obținerea subvențiilor în avans, le găsiți AICI.
  • Examinarea cererilor de acordare a plăților în avans se va realiza de către AIPA conform procedurilor stipulate în REGULAMENT. 
Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase
Arrow Prev

      

        

Arrow Next