Prima   -  Achiziții publice   -  Instrucțiuni - În atenția operatorilor economici care participă la licitațiile publice organizate de ADR Nord

În atenția operatorilor economici care participă la licitațiile publice organizate de ADR Nord

27.03.2014   785 accesări  

Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) se află în perioada de contractare a operatorilor economici care vor să participe la licitațiile publice organizate în cadrul proiectelor de dezvoltare regională ce urmează a fi implementate în Regiunea de Dezvoltare Nord. În acest context, atragem atenția operatorilor economici să evite comiterea celor mai frecvente erori, enumerate în lista de mai jos.

 Lista documentelor obligatorii pentru prezentare la licitațiile de lucrări

Document

Explicație

Oferta DO-2 fără TVA

Oferta trebuie să fie valabilă 60 de zile calendaristice. Termenul limită indicat în ofertă nu trebuie să fie mai mic de 60 de zile. Ofertele cu termenul de valabilitate specificat incorect, mai mic de 60 de zile, se resping.

Perioada de execuție

Perioada de execuție din ofertă poate fi mai mare decât cea maximă solicitată în documentația standard, însă veți pierde din punctaj la evaluarea acestui parametru și puteți pierde și licitația.

Perioada de garanție

Dacă se indică un termen mai mic decât cel solicitat în documentația de licitație la perioada de garanție, atunci oferta va fi descalificată.

Certificat de la FISC

Certificatul trebuie să nu aibă termenul expirat la data deschiderii ofertelor. În caz contrar, oferta se descalifică. Dacă certificatul indică datorii la buget, oferta se descalifică.

Certificat înregistrare

 

Licență

Ofertantul trebuie să fie licențiat pentru domeniile de lucrări ce fac obiectul licitației (construcții de drumuri, apeducte, lucrări de terasiere etc., după caz). Licența nu trebuie să fie expirată.

Recomandare

 

Recomandarea trebuie să fie în copie confirmată, cu semnătura și ștampila firmei, și nu trebuie să fie mai veche de anul 2013 (sau după cum prevede documentația de licitație).

Obligaţii contractuale în desfăşurare

Trebuie indicate într-o listă aparte (în formă liberă) contractele ce sunt în execuție de către ofertant, la momentul depunerii ofertei.

Diriginte de șantier

Trebuie anexate actele ce confirmă autorizarea dirigintelui de șantier care este angajat. Pentru calificare, este suficient să aveți un singur diriginte de șantier

Manualul calității

Se prezintă copia primei pagini a Manualului calității, dacă pe copie se vede ștampila Inspecției de Stat în Construcții aplicată.

Laborator propriu sau contractat

Laboratorul poate fi pentru orice încercări în construcții. Este suficient un singur contract cu orice laborator din domeniu.

Cifra medie anuală de afaceri

Cifra medie de afaceri se indică în formularul DO-6; informații generale. Vă atenționăm să indicați ultimii 3 ani (2013-2012-2011, nu 2012-2011-2010).

Lichiditate generală

 

Raport financiar

 

Trebuie prezentat anume raportul financiar anual. Nu cel trimestrial sau statistic ori alt act. Trebuie prezentat raportul pentru anul specificat în documentația de licitație. Dacă deschiderea ofertelor este după luna aprilie 2014, atunci este necesar raportul de anul trecut (2013).

Scrisoare de  înaintare DO-1

 

Garanția DO-3

 

Garanția trebuie să fie în cuantum de un procent din suma ofertei cu TVA. Garanțiile emise de societăți de asigurare nu sunt eligibile, deoarece nu sunt scrisori bancare. Garanția trebuie să fie valabilă atât cât este valabilă și oferta. De obicei, la lucrări garanția este de 60 de zile. Poate fi valabilă și mai mult timp, însă mai puțin timp este interzis. Scrisorile de garanție prezentate în copie descalifică automat oferta. Garanțiile nu pot fi depuse sau aduse după deschiderea ofertelor și nici la ședința de deschidere a ofertelor.

Referitor de garanțiile prin transfer la cont:

  • Transferul sumei de garanție trebuie să fie efectuat înainte de ora deschiderii ofertelor.
  • Dacă la momentul deschiderii ofertelor nu sunt bani în cont la autoritatea contractantă, se consideră că oferta nu are garanție. Grupul de lucru se poate adresa la banca ce deservește autoritatea contractantă pentru a afla ora exactă când suma pentru garanție a venit la cont, înainte sau după ora deschiderii ofertelor.

Declaraţie privind eligibilitatea DO-5

 

Informaţii generale DO-6

 

 

Experiență similară DO-7

Experiența similară se calculează de la suma ofertei.

Pentru calificare este necesar cel puțin un contract în domeniul obiectului achiziției (apeduct, drum, edificiu sau din aceeași categorie, adică apeduct=canalizare=stație de pompare etc., însă apeduct≠drum, sau clădire/reparație≠apeduct). Chiar dacă s-au trasat rețele interne în clădire pentru apă sau canalizare, aceasta nu se consideră ca experiență pentru apeducte exterioare/magistrale. Contractul trebuie să fie îndeplinit în sumă echivalentă sau mai mare decât cea a ofertei Dvs. și să aibă recepția la terminarea lucrărilor semnată. Trebuie să fie prezentată copia contractului și cea a recepției la terminarea lucrărilor și să fie completat formularul DO-7 ce le însoțește. Contractul nu trebuie să fie mai vechi de trei ani. Așadar, acesta trebuie să fie încheiat și îndeplinit în ultimii 3 ani, termen ce se calculează de la data deschiderii ofertelor. Spre exemplu, pentru data deschiderii 18 martie 2014, 3 ani de experiență vor fi până în data de 18 martie 2011. Dacă contractul va fi mai vechi de trei ani sau suma acestuia va fi mai mică decât cea a ofertei ori domeniul acestuia va fi cu totul altul decât obiectul licitației (se licitează apeduct magistral - dar se prezintă contracte pentru construcții de clădiri sau reparații de clădiri în locul la apeducte ori canalizări), atunci oferta se va descalifica pentru lipsă de experiență similară, chiar dacă a fost prezentat restul actelor, toate în ordine.

Dacă nu dispuneți de experiența similară necesară are rost să vă asociați cu un antreprenor care are astfel de experiență.

Referitor de asociere, regulamentul privind achiziţiile publice de lucrări prevede următoarele:

    99. Mai mulţi operatori economici, executanţi de lucrări, au dreptul de a se asocia şi de a depune o singură ofertă, fiind obligaţi să-şi prezinte asocierea într-o formă scrisă.
    100. Pentru participare la licitaţie, operatorii economici asociaţi obţin documentele de licitaţie prin intermediul partenerului responsabil, acesta având şi obligaţia depunerii garanţiei pentru ofertă.
    101. Pentru calificarea operatorilor economici asociaţi, partenerul responsabil (liderul asociaţilor) trebuie să întrunească proporţional cel puţin 40% din criteriile minime de calificare, celelalte 60% urmând a fi întrunite cumulativ de către asociaţi. Neîndeplinirea acestor condiţii va conduce la respingerea ofertei comune.
    102. Partenerii asociaţi desemnează din rândul lor un lider care, în cazul atribuirii contractului de achiziţie publică de lucrări, îi reprezintă în relațiile cu autoritatea contractantă şi semnează în numele lor contractul.
    103. Asociaţii nu au dreptul să depună, în mod individual, şi alte oferte, pe lângă oferta comună.

Informaţii privind asocierea DO-8

Această declarație se completează obligatoriu și în cazul absenței asociaților.

Lista subantreprenorilor DO-9

Această declarație se completează obligatoriu și în situația absenței subantreprenorilor.

AVIZ ISC DO-10

Avizul nu trebuie să aibă termenul expirat la data deschiderii ofertelor. Dacă avizul specifică probleme ce au fost în execuția lucrărilor, oferta se descalifică.

Declaraţie personal angajat DO-11

 

Declaraţie dotări, utilaj echipament DO-12

 

 

Grafic execuţie DO-13

 

 

 

 

Prezentarea documentelor în copie sau în original este prevăzută expres în documentația de licitație. Pe toate copiile trebuie să aplicați semnătura și ștampila, la fel și pe toate originalele pe care le emiteți.

Niciun document depus împreună cu oferta nu se returnează înapoi. În afară de garanția ofertei.

Garanția ofertei va fi returnată doar după ce va fi înregistrată la Agenția Achiziții Publice contractul de antrepriză cu ofertantul câștigător. Până la acel moment, licitația poate fi anulată sau reevaluată și poate fi desemnat alt câștigător. De obicei, în acest caz, câștigătorul calificat al licitației este cel care se află pe locul 2 după preț (dacă are toate actele din ofertă în conformitate cu cerințele înaintate).

Puteți depune numai o singură ofertă. Două sau mai multe oferte, inclusiv alternative, nu sunt admise.

Orice ofertă se acceptă. Cele întârziate se returnează nedeschise operatorului economic.

Toate documentele și condițiile specificate în listă sunt obligatorii: prezentarea necorespunzătoare (în copie, în loc de original, cu termenul expirat etc.) sau neprezentarea actelor, necorespunderea firmei cu indicatorii solicitați (cifra de faceri mai mică decât cea din documentația de licitație, datorii la bugetul de stat, lipsa experienței similare în domeniu, valoarea și perioada de timp cerută etc.) – toate acestea sunt temeiuri pentru descalificarea ofertei.