Regiunea de Dezvoltare Nord

Regiunea de Dezvoltare Nord
Oportunități de cooperare investițională
Trasee turistice
Profilul socio-economic al Regiunii de Dezvoltare Nord

LOCALIZARE. Regiunea de Dezvoltare Nord este una din cele patru regiuni funcționale din Republica Moldova. Este situată în partea de sud-est a Europei, învecinându-se cu România la vest, cu Ucraina la nord şi est şi, totodată, fiind învecinată cu Regiunea Centru (raioanele Ungheni, Teleneşti şi Şoldăneşti) la sud și cu Transnistria la sud-est (raionul Camenca). Din punct de vedere administrativ-teritorial RDN include trei municipii (Bălţi, Edineț, Soroca) și 11 raioane (Briceni, Edineţ, Donduşeni, Drochia, Făleşti, Floreşti, Glodeni, Ocniţa, Râşcani, Sângerei, Soroca) cu o populație de 979.690 locuitori, situându-se din acest punct de vedere, pe locul doi între cele patru regiuni funcționale ale țării (27,5% din populația totală a Republicii Moldova). Cel mai mare centru urban al regiunii este municipiul Bălți, al doilea oraș al Republicii Moldova după numărul de locuitori.

Regiunea de Dezvoltare Nord are o suprafață de 10.014 km2 (echivalentul a circa 1.001.394 mii ha), reprezentând 29,6% din suprafața totală a țării.


Vizualizare hartă mărită

ACCESIBILITATE. Infrastructura de transport și comunicații în Regiunea de Dezvoltare Nord este destul de diversificată și ramificată. Regiunea este conectată la piețile europene și cele din Est prin intermediul unui traseu rutier internaţional (Coridorul Giurgiuleşti-Briceni) și două trasee naţionale (M14 şi M2). Regiunea de Dezvoltare Nord e unica regiune care dispune de oportunitatea accesului aerian prin două aeroporturi – Aeroportul Internaţional Bălţi şi Aeroportul Internaţional Liber Mărculeşti. Principalele noduri de cale ferată în regiune sunt municipiul Bălţi şi orașul Ocniţa. Prin aceste conexiuni, rutele feroviare moldoveneşti se diversifică şi cuprind următoarele destinaţii: Rusia (Moscova şi Sankt Petersburg), Belarus (Minsk), Ucraina (Kiev, Cernăuţi, Ivano-Frankivsk etc.). Pe teritoriul Regiunii activează două puncte navale de trecere a frontierei, care sînt utilizate la capacităţi minime, atât pentru transportul de mărfuri, cât şi pentru transportul de pasageri: podul plutitor Soroca-Ţekinovka şi podul plutitor Cosăuţi-Yampol.

POPULAȚIE. Regiunea de Dezvoltare Nord a înregistrat în anul 2022 un număr de 718.696 de locuitori, reprezentînd circa 27% din populația totală a țării. Cel mai mare număr de populație în regiune se concentrează în municipiul Bălți – 102.457 de locuitori (2014) și în raionul Soroca – 77.656 de locuitori (2014). Densitatea populației în regiune atinge valoarea de 97,3 loc/kmp. Cel mai ridicat nivel al densității îl deține mun. Bălți cu 1.945,9 loc/kmp, datorită menținerii ritmului de dezvoltare care a afectat în mod deosebit evoluția municipiului. Rata de ocupare a populației constituie 42,5%, ocupând locul al doilea la nivel național. Din distribuția populației după activitățile din economia regională rezultă, că cea mai mare parte a populației este ocupată în agricultură (48,9%), servicii (31,4%), industrie (12,3%). În anul 2019 rata șomajului BIM în Regiunea de Dezvoltare Nord a fost de 4,3%, cea mai mică rată înregistrată la nivel naţional.

EDUCAȚIE. Un rol important în creșterea competitivității zonei o are existența instituțiilor superioare de învățămînt, medii de specialitate, profesional-tehnice, care servesc o bază excelentă pentru dezvoltarea resurselor umane, cu impact asupra dezvoltării economice a întregii regiuni. În anul de studii 2019/2020 în RDN funcționau 921 instituții de învățămînt, inclusiv 485 – preșcolare, 405 – primare și secundar generale, 15 – secundar profesionale, 15 – colegii și 1 – instituții de învățămînt superior.

NATURĂPoziţia fizico-geografică a RDN a determinat variatele particularităţi ale condiţiilor ei naturale. Relieful regiunii, în mare parte, reprezintă o cîmpie deluroasă, puternic dezmembrată de văi, cu o înclinaţie generală din nord-vest spre sud-est. Din punct de vedere peisagistic RDN face parte din Zona de Silvostepă, în cadrul căreia se deosebesc trei regiuni fizico-geografice: A. Regiunea Podişurilor şi Cîmpiilor de Silvostepă a Moldovei de Nord; B. Regiunea Câmpiilor şi Dealurilor de Stepă a Moldovei de Nord; D. Regiunea Podișului Codrilor. Reţeaua hidrologică a regiunii cuprinde râul Nistru (cel mai mare debit de apă din regiune), care o învecinează cu Ucraina la est, şi râul Prut, care o învecinează cu România la vest. În limitele zonei, lungimea râului Nistru este 194 km, suprafața bazinului – 6087 km2, iar a râului Prut – 232 km, suprafața bazinului fiind de 3964 km2. Principalul afluent al fluviului Nistru este râul Răut, lungimea căruia este de 161 km, iar suprafața bazinului – 5009 km2. Regiunea dispune de importante surse de ape minerale. În partea de nord predomină apele sulfato-bicarbonatato-calcico-sodice (Soroca, Bălți, Gura Căinarului etc.), în partea de nord-vest – apele bicarbonatato-sodice. În prezent, se exploatează sondele de apă minerală de la Soroca, ce poate fi utilizată pentru tratarea bolilor cardiovasculare şi gastrointestinale, cea de la Gura Căinarului şi de la Crişcăuţi fiind îmbuteliată pentru consum curent. Regiunea posedă de o gamă largă, diversificată de resurse ale solului și subsolului, care în majoritatea cazurilor, sînt folosite ca materiale de construcţie.  Regiunea dipsune de soluri fertile cu o bonitate înaltă care permit obţinerea recoltelor înalte la culturile tehnice agricole.

Arrow Prev

   

  

Arrow Next