Ziua Cunoștințelor la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din municipiul Bălți i-a reunit, cu noi emoții, pe elevi, profesori, părinți, invitați și în acest an. După o vacanță de vară lungă, copiii au revenit în clasele de lecții mai puternici, mai dornici de a afla lucruri noi, mai frumoși.
La eveniment a participat și directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord, Ion BODRUG, care i-a felicitat pe elevi și profesori cu ocazia Zilei Cunoștințelor, dorindu-le succes în noul an școlar. Cu această ocazie, directorul ADR Nord a dăruit liceului un tricolor al Republicii Moldova, cu stema de stat brodată.
În cel de-al 26-lea an de când se află la cârma Liceului „Mihai Eminescu”, directorul Leonid AMOAȘEI și-a exprimat admirația față de elevii din instutuția pe care o conduce cu abnegație. „Eu știu că nu vreți la lecții, dar asta e situația...”, a glumit directorul liceului, menționând că „trebuie de muncit!”.
Ziua Cunoștințelor la Liceul „Mihai Eminescu” nu a trecut fără cadouri. „Cum s-a auzit și vocea, și cântul în careu? Bine, spre deosebire de alți ani, nu-i așa? Acum dispunem de un sistem de sunet bun, dar și de fotolii, care vor fi instalate în sala de festivități. Este un cadou foarte bun”, a spus directorul Leonid AMOAȘEI, care a menționat că acest fapt se datorează Întreprinderii de Stat „Registru”, în special directorului Secției de evidență și documentare a populației din Bălți, Cecilia GRAUR, precum și directorului Agenției de Dezvoltare Regională Nord, Ion BODRUG.
Profesorii de la Liceul „Mihai Eminescu” speră că noul an de studii va fi unul de calitate, de o înaltă vibrație intelectuală pentru toți actorii implicați în procesul instructiv-educativ.