Germania, 22-28 martie 2015. O delegaţie din 13 reprezentanţi ai instituţiilor de dezvoltare regională şi mediului academic au participat la un training cu genericul „Marketing regional - instrument de dezvoltare regională”. Potrivit MSPL, scopul acestei activități a fost de a consolida şi de a dezvolta competenţele profesionale ale participanților privind conceptul de marketing regional, în vederea inițierii unui nou curs de „Marketing local și regional pentru o dezvoltare regională mai durabilă”, care va fi elaborat în acest an de Academia de Administrare Publică și care este destinat autorităților publice locale.
„Întâlnirile cu reprezentanții instituţiilor din Germania, Austria și Croația au conturat idei și studii de caz ce vor fi utilizate la elaborarea noului curs”, relatează directoarea Departamentului Dezvoltare Profesională a Academiei de Administrare Publică, Aurelia Ţepordei.
Printre subiectele abordate la curs se numără: marketingul regional în contextul dezvoltării regionale și comunicarea strategică; instrumentele de marketing regional; brandingul produselor. Programul a inclus vizite în teren şi discuţii cu reprezentantii instituţiilor relevante din domeniu.
„Acest curs a subliniat încă o dată rolul instituţiilor de dezvoltare regională în crearea şi promovarea brandurilor regionale, atât la nivel naţional, cât şi internațional. Identificarea produselor regionale, modul în care acestea trebuie protejate, dezvoltate și promovate este un lucru la care mai trebuie să muncim”, relatează şeful adjunct al Direcţiei generale Dezvoltare regională a Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Igor Malai.
La rândul său, șefa Secției planificare strategică și programare a ADR Nord, Inga Cojocaru, susține: „Marketingul regional este o oportunitate pentru regiunile de dezvoltare din Moldova, pentru a promova imaginea regiunii, producătorii și produsele autohtone, pentru a atrage investiţii în sectorul asociativ, precum şi pentru a facilita și a stimula dezvoltarea noilor afaceri în diferite sectoare economice”.
Cei 13 reprezentanţi ai delegaţiei din Republica Moldova vor fi formatori ai cursului de „Marketing local și regional pentru o dezvoltare regională mai durabilă”. Aceștia activează în cadrul instituţiilor partenere a proiectului GIZ şi anume: Academia de Administrare Publică, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor și Agenţiile de Dezvoltare Regională.
Prin organizarea unor astfel de programe de instruire, proiectul GIZ şi-a propus să contribuie la creşterea capacităţilor partenerilor săi în vederea realizării politicilor de dezvoltare regională.
Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” este implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al României și Uniunea Europeană.