print
Comunitățile din Șoldănești, Florești și Rezina derulează consultări interraionale pe domeniul planificării strategice pentru gestionarea eficientă a deșeurilor
04.10.2012
1498 accesări

ȘOLDĂNEȘTI, 4 octombrie 2012. Comunitățile din Șoldănești, Florești și Rezina au dat start procesului de actualizare a Strategiilor raionale de dezvoltare socio-economică (SDSE), pe componenta managementului integrat al deșeurilor solide. În acest sens, a avut loc primul atelier de coordonare la nivel interraional. Asta pentru a formula o viziune comună pentru crearea unui sistem integrat al serviciului public de gestionare a deșeurilor.

„Problemele abordate în cadrul acestui atelier sînt vitale pentru țara noastră, fiind stringentă necesitatea de a asigura accesul la serviciul public de gestionare a deșeurilor. În lipsa unei alternative, sîntem în impas la acest capitol și avem nevoie de acest exercițiu de planificare, care sperăm să fie util și altor localități", susține șeful Direcției Prevenirea poluării și managementul deșeurilor de la Ministerul Mediului, Corneliu MÎRZA.

Șefa Secției Statistică regională de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Violeta EVTODIENCO, a accentuat: „Problema gestionării deșeurilor este una spre care Fondul Național pentru Dezvoltare Regională își direcționează intervenția, pentru a oferi soluții durabile cetățenilor, soluții care să fie bazate pe regionalizare. Iată de ce salutăm inițiativa de planificare strategică pentru această microregiune."

Urmează ca grupurile de lucru formate pentru actualizarea Strategiilor pe capitolul managementului deșeurilor solide să lucreze pe document. Pentru a intra în vigoare, Consiliile Raionale trebuie să aprobe capitolul respectiv al Strategiei..

Procesul de actualizare a SDSE este facilitat de proiectul GIZ „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" și un grup de consultanți de la Universitatea Humboldt din Germania, Centrul pentru Instruire Avansată în domeniul Dezvoltării Rurale, în parteneriat cu Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM).

Cu același suport din partea GIZ, au fost actualizate componentele pe apă și canalizare din Strategiile Raionale de Dezvoltare Socio-Economică ale raioanelor Cahul și Rîșcani. Astfel, au fost grupate localitățile pe posibilitățile de conectare la servicii de apă și canalizare, în funcție de accesul la bazine hidrografice și nu neapărat de hotarele administrative. Ulterior, localitățile vor fi asistate la elaborarea documentației tehnice pentru procurare, studiilor de fezabilitate, pentru a atrage mai ușor investiții în domeniu.

Această abordare de regionalizare a serviciilor este o premieră pentru Republica Moldova. Or cooperarea intercomunitară, pentru prestarea în comun a serviciilor publice, duce la eficientizarea domeniilor de prestare.

Pentru microregiunea Șoldănești, Florești și Rezina va fi implementat un proiect-pilot de gestionare a deșeurilor solide, cu sprijinul GIZ. Această inițiativă reprezintă un exemplu de cooperare care depășește hotarele regiunilor de dezvoltare. Astfel, Agențiile de Dezvoltare Regională Nord (raionul Florești) și Centru (raionul Șoldănești și Rezina) vor asigura buna desfășurare a proiectului.

De sistemul comun de management al deșeurilor solide va beneficia populația celor trei raioane, care se cifrează la aproximativ 200,000 de locuitori. Va fi construit un depozit sanitar la Șoldănești, două centre de reciclare la Șoldănești și Florești și două stații de transfer la Cotiujenii Mari și Florești. La această etapă se pregătește procesul de achiziții pentru procurarea echipamentului necesar.

De asemenea, GIZ sprijină administrațiile publice locale la extinderea și modernizarea serviciilor publice locale pe alte două domenii de referință: eficiența energetică; aprovizionarea cu apă și canalizare. Suportul proiectului GIZ este acordat prin intermediul Agențiilor de Dezvoltare Regională. Totodată, proiectul acordă asistență la programarea și planificarea regională. 

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida) și Ministerul Afacerilor Externe al României.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord