print
În 7 sate din raioanele Râșcani și Drochia deșeurile sunt colectate separat
27.11.2014
4063 accesări ADR Nord,

Un serviciu de colectare separată a deșeurilor, de care vor beneficia aproximativ 24 de mii de locuitori din 7 sate ale raioanelor Râșcani și Drochia, a fost lansat miercuri, 26 noiembrie a.c., în satul Singureni, raionul Râșcani.

Serviciul a fost creat în cadrul proiectului „Sistem de colectare și transport al deșeurilor menajere pe raza microregiunii interraionale Râșcani  (s. Singureni, s. Corlăteni, s. Grinăuți, s. Recea, s. Răcăria, s. Aluniș)  Drochia (s. Pelinia)”. Proiectul, grație căruia au fost lichidate 20 de gunoiști neautorizate, este realizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) și ale Guvernului Germaniei.

La evenimentul de lansare a serviciului au participat reprezentanţi ai autorităţilor regionale şi locale, precum și un grup de elevi de la gimnaziul din Singureni. În alocuțiunile lor, invitaţii au vorbit despre cât este de important ca toţi cetăţenii să prețuiască serviciul nou-creat și să ocrotească mediul înconjurător.

Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a apreciat pozitiv cooperarea localităților vizate de proiect, menționând că fără inițiativa autorităților locale un astfel de proiect ar fi fost imposibil de realizat. „Regionalizarea serviciului de colectare separată a deșeurilor este un obiectiv dificil, dar nu și imposibil. În țara noastră avem mai multe proiecte îndrăznețe în acest domeniu și trebuie să le multiplicăm”, a menționat directorul ADR Nord.

„Deși funcționarea serviciului de colectare separată a deșeurilor în cele 7 localități rurale a început cu întârziere, s-a făcut un lucru mare”, a remarcat președintele raionului Râșcani, Ion Parea, care este și președintele Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord. În acest context, președintele Ion Parea le-a mulțumim autorităților implicate în realizarea proiectului, felicitându-i totodată pe localnici, care vor avea condițiile necesare pentru a proteja mediul înconjurător.

Locuitorii din cele șapte localități rurale vor separa deșeurile colectate în patru categorii: hârtie, sticlă, deșeuri menajere și masă plastică. Anul trecut, în cadrul unei campanii de informare și conștientizare, cetățenii au fost informați despre beneficiile colectării separate a deşeurilor, precum şi despre responsabilitatea de a achita la timp facturile pentru acest serviciu public.

Costul lunar al serviciului de colactare separată a deșeurilor este de 10 lei pentru persoanele singuratice și cele cu dizabilități (gradele I și II), 30 de lei pentru o gospodărie, 50 de lei pentru instituțiile publice, 100 de lei pentru întreprinderi și agenți economici, iar cei care nu vor utiliza serviciul și vor transporta individual deșeurile vor achita un preț de 30% din suma stabilită. Aceste tarife vor fi valabile în toate cele șapte localități vizate de proiect, fiind aprobate de Consiliile locale.

Întreprinderea ce va gestiona serviciul de salubrizare este societatea cu răspundere limitată „Salubricom Expert”, creată în cadrul proiectului.

Primarul satului Singureni, Virgil Moloșag, a prezentat comunității tot ce a fost achiziționat în cadrul proiectului. Astfel, din banii oferiți de FNDR, au fost construite 24 de platforme la obiectele social-comunale și au fost achiziționate 5 974 de pubele cu etichetele distinctive pentru colectarea separată a deșeurilor, 7 panouri informative, mobilier, tehnică de calcul și a fost desășurată o campanie de informare și conștientizare. Au mai fost achiziționate maşini specializate: un buldozer marca „YTO C902”, un tractor marca „MTZ” cu utilaje și remorcă și două autospeciale marca „Iveco” pentru colectarea deșeurilor. Totodată, din sursele Guvernului Germaniei, au fost achiziționate 116 tomberoane și 2600 de pubele.

Bugetul total al proiectului de gestionare a deșeurilor solide în cele șapte localități este de 7 052 100 de lei, 5 812 110 de lei fiind oferiți de FNDR și 1 239 990 de lei de Guvernul Germaniei, prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, gestionat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

ADR Nord va continua să monitorizeze acest proiect și în următorii 3 ani.

Evoluția realizării proiectului poate fi urmărită AICI.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord