print
Academia de Administrare Publică anunță despre organizarea cursurilor de dezvoltare profesională
12.10.2018
1180 accesări

Academia de Administrare Publică (AAP), în colaborare cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), anunță despre organizarea, în semestrul II al anului 2018, a cursurilor de dezvoltare profesională.

Cursurile de dezvoltare profesionald planificate vor contribui la dezvoltarea capacităților autorităților publice centrale și locale, implicate în procesul de elaborare și implementare a politicii de dezvoltare regională.

Planul de dezvoltare profesională a personalului din autoritățile publice a fost elaborat în colaborare cu GIZ și are la bază analiza necesităților de instruire ale funcționarilor din autoritățile publice locale de nivelurile I și II identificate de AAP.

Vedeți mai jos Planul de dezvoltare profesională a personalului din APL realizat de AAP în parteneriat cu GIZ în semestrul II al anului 2018, în care sunt incluse subiecte importante pentru realizarea eficientă a activității autorităților locale: achiziții publice, dezvoltare locală și regională, prestarea serviciilor publice etc.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord