print
ADR Nord evaluează impactul drumului din Corjeuți, reabilitat din sursele FNDR
22.03.2022
1084 accesări

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord continuă să evalueze impactul unor proiecte de dezvoltare regională implementate anterior în Regiunea de Dezvoltare Nord din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Pe parcursul anului 2022, Secția monitorizare și evaluare (SME) din cadrul ADR Nord urmează să evalueze cel puțin patru proiecte.

Marți, 22 martie 2022, în cadrul primei vizite de monitorizare post-implementare din acest an, Ala Cucu și Constantin Bândiu, șefi de secție în cadrul ADR Nord, și Mariana Cebotari, specialistă în planificare strategică, s-au deplasat în satul Corjeuți, raionul Briceni, unde au discutat cu autoritățile publice locale despre măsurile privind asigurarea durabilității proiectului „Reparația sectorului de drum local L-37 «Lipcani-Balasinești-Corjeuți-Târnova»”, implementat de ADR Nord în perioada 2012-2013.

Reabilitarea sectorului de drum local L-37 (Lipcani-Balasinești-Corjeuți-Târnova), în lungime de 7,721 km, a contribuit esențial la sporirea activităților economice în satul Corjeuți. Pe ambele părți ale drumului renovat, au fost asfaltate și trotuarele. Parțial, același lucru a fost făcut și în satul Trinca din raionul Edineț. Totodată, de-a lungul traseului ce străbate satul Corjeuți au fost reabilitate și două poduri. Valoarea totală a acestor lucrări a constituit 51,27 mln lei, din sursele FNDR.

Reprezentanții ADR Nord au constatat că autoritățile locale au asigurat durabilitatea drumului renovat prin efectuarea lucrărilor de reparații periodice, precum și prin amenajarea unor spații din vecinătate. Mai mult, autoritățile locale din Corjeuți au asfaltat încă aproximativ 3,5 km de drumuri în interiorul satului, din alte finanțări atrase în localitate.

Șefa SME, Ala Cucu, susține că rapoartele elaborate de ADR Nord în urma evaluării impactului proiectelor implementate „ne vor ajuta să înțelegem mai bine cum să implementăm proiectele viitoare, ce lecții să învățăm și ce bune practici să încurajăm și să le multiplicăm”.

ADR Nord urmează să elaboreze un raport de monitorizare și evaluare a impactului și durabilității proiectului din Corjeuți. Raportul va conține concluzii și recomandări de care se va ține cont în procesul de implementare a unor proiecte similare.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord