print
MIDR: Ședință de lucru privind evaluarea cererilor de finanțare în cadrul Programului Național „Satul European”
29.04.2022
1058 accesări MIDR,

Secretarul general al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, a convocat joi, 28 aprilie a.c., o ședință cu directorul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL) și directorii Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR).

La ședință s-a discutat despre stadiul actual al procesului de evaluare administrativă a cererilor de finanțare depuse în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală „Satul European”.

În cadrul discuțiilor au fost analizate domeniile de intervenție pentru care au optat în mod prioritar primăriile din țară, acestea fiind:

  • Construcția/extinderea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de alimentare cu apă, de epurare a apei și de canalizare pentru instituțiile publice locale (grădinițe, școli, puncte medicale);
  • Iluminatul stradal;
  • Izolarea termică a clădirilor publice;
  • Instalarea sistemelor de producere și furnizare a energiei folosind resurse regenerabile;
  • Construirea/reabilitarea sălilor sportive destinate grupurilor social vulnerabile, centrelor de îngrijire pentru copii, persoane în etate și persoane cu necesități speciale

În prezent, din totalul celor 724 de dosare depuse, specialiștii ADR-urilor au evaluat:

  • 342 cereri de finanțare, dintre care au fost aprobate299de cereri;
  • 3 cereri  respinse;
  • 69 cereri  în proces de clarificări suplimentare;
  • 90 cereri de finanțare pentru Planuri Urbanistice Generale;
  • 9 cereri pentru cofinanțarea proiectelor din surse externe.

În următoarea perioadă, specialiștii ONDRL/ADR-urilor vor efectua vizite în teritoriu pentru verificarea conformității/veridicității informațiilor prezentate. În baza informațiilor obținute, vor fi elaborate procese-verbale care vor fi transmise Comisiei de evaluare tehnică, constituită de ONDRL, pentru evaluarea tehnică a cererilor de finanțare. Ulterior, va fi elaborat Raportul privind rezultatele evaluării tehnice, necesar pentru întocmirea proiectului Documentului Unic de Program, care va fi prezentat pentru avizare Consiliului Național de Coordonarea Dezvoltării Regionale și Locale și aprobat de Guvern.

Menționăm că Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală a fost creat ca urmare a restructurării I.P. „Fondul de Investiții Sociale din Moldova” și va fi responsabil de implementarea programelor și proiectelor de dezvoltare regională și locală.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord