print
În perioada 29-30 septembrie, la Chișinău se va desfășura Moldova Tourism Forum 2022
04.08.2022
329 Accesări

Ministerul Culturii împreună cu Agenția de Investiții „Invest Moldova” și cu suportul partenerului strategic Activitatea de susținere a Competitivității în Industria Ușoară și cea a Turismului (USAID, EDGE), organizează cea de-a doua ediție a evenimentului Moldova Tourism Forum 2022, care va avea loc în perioada 29-30 septembrie, în incinta „Mediacor” din Chișinău (str. Alexei Mateevici, 60).

Evenimentul constituie o platformă unică de promovare și recunoaștere a actorilor din industria turismului, care formează o sinergie potrivită obiectivului primar de dezvoltare sustenabilă a industriei turismului.

Programul celor două zile va relansa turismul național prin preluarea celor mai bune practici din experiența internațională în vederea dezvoltării unui sector turistic rezilient și sustenabil. Totodată, Forumul se va focusa și pe strategia de reconectare a Republicii Moldova la circuitul turistic internațional, precum și pe inițiativele de relansare în conformitate cu noile cerințe.

Înregistrarea la acest eveniment adresat comunității oamenilor de afaceri locală și internațională e disponibilă pe platforma online www.mtf.md.

Prima ediție Moldova Tourism Forum, desfășurată în perioada 27-28 mai 2021, la Chișinău, a fost un eveniment de amploare, cu un rezultat de 2,5 milioane afișări pe piețele regionale din România și Ucraina, care a reușit să atragă peste 400 de participanți din 30 țări. Evenimentul a fost difuzat prin intermediul a patru platforme, obținând un număr de 107 mii de vizualizări  fapt ce a sporit vizibilitatea Republicii Moldova drept destinație turistică, conectând în același timp actorii industriei.

Copyright © 2022 Agenția de Dezvoltare Regională Nord