print
Fundația Educație pentru Democrație va anunța în curând un nou concurs al Programului RITA
27.01.2014
1862 accesări CIAL,

Fundația Educație pentru Democrație va anunța în curînd un nou concurs în cadrul programului RITA Regiunea în Tranziție. Aplicațiile vor putea fi depuse pînă la 15 martie 2014.

Programul RITA, creat în 2000, este o inițiativă a Fundației Freedom, implementată de Fundația Educație pentru Democrație. Obiectivul său este de a sprijini transformarea democratică și economică în țările din Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală, în special prin schimbul de experiență poloneză în acest domeniu.

Programul cuprinde următoarele țări: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Moldova, Rusia, Ucraina, Tadjikistan.

Eligibile pentru co-finanțare sunt organizațiile non-guvernamentale înregistrate în Polonia, iar proiectul trebuie să se refere la cooperarea cu persoane juridice și reprezentanți din țările menționate mai sus.

Domeniul de aplicare al concursului este de a selecta cele mai bune proiecte comune realizate de către partenerii din Polonia și cel puțin una dintre țările eligibile.Proiectele trebuie să contribuie la transformarea democratică și economică în țările respective prin schimbul de experiență poloneză și se pot referi la următoarele domenii:

  • probleme sociale,
  • educație,
  • promovarea spiritului antreprenorial,
  • patrimoniul cultural,
  • dezvoltarea și sprijinirea autonomiei locale-guvernare,
  • dezvoltarea mass-mediei independente și moderne.

Aplicațiile vor fi depuse doar de către partenerii polonezi.

Mai multe informații vor fi disponibile în curând!

IMPORTANT! La acest concurs pot aplica doar organizațiile poloneze în parteneriat cu cele din Republica Moldova.Centrul de Informare pentru Autoritățile Locale vă poate asista în găsirea unui partener doar în cazul în care aveți o idee de proiect, un buget preliminar, precum și o descriere clară a așteptărilor dumneavoastră în ceea ce privește potențialul partener în Polonia: profilul potențialului partener, regiunea (dacă este cazul), precum și descrierea modului în care partenerul polonez poate fi implicat în proiect.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord