|
Prima - Noutăți - În raionul Glodeni continuă lucrările pentru extinderea serviciilor publice locale de asigurare cu apă potabilă din râul Prut
878 accesări
În raionul Glodeni continuă lucrările pentru extinderea serviciilor publice locale de asigurare cu apă potabilă din râul Prut. Lucrările sunt executate în cadrul unui proiect finanțat de Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord. Joi, 10 iulie, specialiști din cadrul ADR Nord au monitorizat progresul lucrărilor pe șantierele din satele Clococenii Vechi și Fundurii Noi. La eveniment au mai participat autorități publice locale, dirigintele de șantier și administratorul firmei de construcții. Specialiștii ADR Nord au monitorizat progresul lucrărilor de construcție a apeductului magistral Balatina-Glodeni, cu o lungime de 22 km. În prezent, lucrări de construcție în acest sens se desfășoară în satul Clococenii Vechi. Proiectul mai prevede construcția unui bloc de tratare a apei (50 m3/h), o stație de pompare și clorinare (37 kW) și două turnuri de apă. În satul Fundurii Noi, beneficiar al aceluiași proiect, au fost finalizate lucrările de construcție-montaj a 2.334 de metri de rețele interioare de apă. De asemenea, au fost executate lucrări de amenajare a platformelor A și B, unde la toamnă urmează să fie semănată iarbă și plantați arbori și arbuști. Construit din sursele Fondului Ecologic Național, sistemul de alimentare cu apă din satul Fundurii Noi necesita investiții suplimentare pentru finalizarea construcției și punerea acestuia în funcțiune. În urma implementării proiectului, la apă potabilă vor avea acces circa 22 de mii de cetățeni, peste 60 de instituții publice și aproximativ 150 de agenți economici din localitățile Clococenii Vechi, Cajba, Dușmani, Hâjdieni, Fundurii Noi și orașul Glodeni. Valoarea totală a proiectului de extindere a serviciilor de asigurare cu apă din raionul Glodeni constituie 39,78 mil. lei, din care 35,80 mil. lei – din sursele FNDRL și 3,98 mil. lei – contribuții locale. Proiectul „Extinderea serviciilor publice locale de asigurare cu apă în raionul Glodeni” a fost conceput drept o continuitate a proiectului „Construcția sistemelor de alimentare cu apă în 10 localități din lunca râului Prut, raionul Glodeni. Etapa I – comuna Cuhnești și comuna Balatina”, în cadrul căruia s-au construit stația de pompare a apei din râul Prut din satul Bisericani, 9,36 km de apeduct magistral Prut-Balatina, stația de tratare a apei din Balatina (50 m3/h) și 10,71 km de aducție de la stația de tratare a apei până în satele Cuhnești și Balatina.
|


878 accesări 




