Prima   -  Noutăți - Contract de antrepriză semnat: Guvernul Republicii Moldova investește 29,2 mil. lei în revitalizarea orașului Râșcani

Contract de antrepriză semnat: Guvernul Republicii Moldova investește 29,2 mil. lei în revitalizarea orașului Râșcani

26.01.2026   178 accesări  

Locuitorii orașului Râșcani vor beneficia de spații publice moderne, drumuri reparate și un parc urban nou, în urma demarării proiectului de revitalizare urbană „Râșcani, un oraș pentru cetățeni – Revitalizare urbană și dezvoltare durabilă”, finanțat de Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord. Totodată, proiectul este cofinanțat de Primăria orașului Râșcani.

Lucrările vor fi executate în baza unui contract de antrepriză în valoare de 29,2 milioane de lei. Contractul a fost semnat luni, 26 ianuarie curent, la Bălți, de ADR Nord, Primăria orașului Râșcani și compania de construcții SRL „Primaterax-Nord”.

Conform proiectului, în zona Malinovca a orașului Râșcani vor fi realizate ample lucrări de construcție și amenajare, menite să creeze un mediu urban mai sigur, mai accesibil și mai atractiv pentru locuitori. Proiectul prevede reparația a circa 1,2 km de drum pe strada Trandafirilor, reamenajarea curților blocurilor de locuințe de pe aceeași stradă (nr. 23-29), amenajarea unui spațiu verde multifuncțional pe str. Trandafirilor, nr. 17, precum și crearea unui parc urban modern în jurul lacului Malinovca, destinat recreerii și socializării.

De aceste investiții vor beneficia direct peste trei mii de locuitori ai zonei de revitalizare, alături de 19 agenți economici și 4 instituții publice care activează în perimetru. Îmbunătățirea infrastructurii rutiere și pietonale, a spațiilor verzi și a zonelor publice va contribui la creșterea calității vieții, reducerea diferențelor dintre cartiere și la dezvoltarea durabilă a orașului.

Pe lângă beneficiile infrastructurale, proiectul va încuraja implicarea civică a comunității, prin activități de informare, salubrizare și monitorizare, consolidând responsabilitatea și atașamentul locuitorilor față de spațiile publice din oraș.

 
Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase