Prima   -  Noutăți - Sesiune de instruire pentru Asociațiile de proprietari în condominiu privind utilizarea sistemului mrdp.midr.gov.md – accesarea fondurilor pentru modernizarea ascensoarelor

Sesiune de instruire pentru Asociațiile de proprietari în condominiu privind utilizarea sistemului mrdp.midr.gov.md – accesarea fondurilor pentru modernizarea ascensoarelor

17.04.2026   69 accesări  

Data: 23 aprilie 2026
Ora: 10:00
Locația: Sala de ședințe (etajul 2), Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Adresa: mun. Bălți, Piața Vasile Alecsandri, nr. 8A

Agenția de Dezvoltare Regională Nord invită administratorii Asociațiilor de proprietari în condominiu (APC) la o sesiune de instruire organizată în contextul Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională – apel pe listă (ediția martie 2026), lansat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

În cadrul concursului este disponibilă Măsura 2.3 „Revitalizare urbană și dezvoltarea infrastructurii spațiilor publice”, care oferă finanțare pentru modernizarea și înlocuirea ascensoarelor din blocurile multietajate în municipiul Bălți și în alte orașe din regiune. Finanțare disponibilă: până la 1.000.000 de lei / proiect.

În cadrul instruirii, participanții vor fi ghidați, pas cu pas, în procesul de completare și depunere a notelor conceptuale, prin simulare practică în Sistemul informațional de management al proiectelor de dezvoltare regională și locală (mrdp.midr.gov.md).

Pentru a beneficia pe deplin de această instruire, APC-urilor interesate le recomandăm să delege un reprezentant care:

  • să aibă la dispoziție un laptop;
  • să dețină semnătură electronică validă.

Participarea în cadrul sesiunii le va permite reprezentanților APC să parcurgă efectiv pașii necesari pentru depunerea notelor conceptuale în sistem și să clarifice eventualele întrebări direct în procesul de instruire practică.

Data-limită pentru confirmarea participării la sesiunea de instruire: 22 aprilie 2026.

Valorifică oportunitatea de a accesa fonduri pentru îmbunătățirea condițiilor din blocul tău!

Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase