Soroca, 4 decembrie 2014. Un grup de experți din Polonia a vizitat Incubatorul de Afaceri din orașul Soroca, pentru a cunoaște mai bine profilul socio-economic al Regiunii de Dezvoltare Nord. Delegația poloneză, care se află în țara noastră de 4 zile, a venit să contribuie la dezvoltarea relațiilor de cooperare bilaterală dintre Moldova și Polonia în domeniul dezvoltării regionale.
La vizita din Soroca au mai participat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) și ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord). Concomitent, la incubatorul de afaceri s-a aflat și o delegație din Estonia.
Reuniți în cadrul unei mese rotunde în incinta Incubatorului de Afaceri din Soroca, șeful Direcției generale dezvoltare regională a MDRC, Valerian Bânzaru, le-a prezentat succint oaspeților din cele două state europene informații generale despre specificul dezvoltării regionale din țara noastră, vorbind în acest context și despre cooperarea MDRC cu partenerii săi externi, printre care se numără Polonia și Estonia.
„Incubatorul de Afaceri din Soroca este un bun exemplu de dezvoltare economică pentru localitățile din țară. Să promovăm realizările importante ale acestei instituții, ca să știe cât mai multă lume despre cum antreprenorii începători din regiune își pot dezvolta mai bine afacerile”, a menționat directorul ADR Nord, Ion Bodrug.
„Incubatorul de Afaceri din Soroca şi-a propus să devină un factor important de decizie în regiune, un centru de instruire şi consultanţă permanentă, de analiză şi expertiză, oferind servicii atât pentru mediul antreprenorial, pentru cel financiar, cât şi pentru autorităţile publice din regiune”, susține managerul Incubatorului de Afaceri din Soroca, Liliana Babără.
Vizita în Republica Moldova a delelgației poloneze a avut loc în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților administrației publice din Republica Moldova în domeniul pregătirii și realizării proiectelor care contribuie la creșterea competitivității și potențialului de dezvoltare a regiunilor”.
Experții polonezi au avut sesiuni de lucru cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), în cadrul cărora au prezentat raportul final privind realizarea proiectului, au analizat necesitățile din domeniul dezvoltării regionale pentru următorii ani și au expus recomandări în acest context.
Misiunea delegației poloneze s-a încheiat vineri, 5 decembrie a.c., cu o ședință de evaluare a activităților realizate în anul curent și cu o prezentare a unei propuneri de proiect pentru anul 2015 dintre regiunea Wielkopolskie din Polonia și Regiunea de Dezvoltare Nord din Republica Moldova.
Proiectul „Consolidarea capacităților administrației publice din Republica Moldova în domeniul pregătirii și realizării proiectelor care contribuie la creșterea competitivității și potențialului de dezvoltare a regiunilor" este un proiect de parteneriat bilateral dintre Ministerul Dezvoltării Regionale al Poloniei și MDRC al Republicii Moldova și este implementat în cadrul programului de asistență poloneză al Ministerului Afacerilor Externe în 2014. Valoarea proiectului este de circa 86 de mii de euro.
Incubatorul de Afaceri din Soroca este un centru de business ce oferă susţinere permanentă antreprenorilor din regiune, pentru ca aceştia să-şi dezvolte afacerile, să creeze constant noi locuri de muncă. Acest fapt, susține administrația incubatorului de afaceri, va duce la creşterea semnificativă şi durabilă a nivelului de trai al populaţiei din Soroca. Recent, Incubatorul de Afaceri din Soroca împreună cu partenerii estonieni CPD și organizația Business Consulting Institute, au lansat, pentru prima dată în Republica Moldova, Cupa Antreprenoriatului Rural, un maraton de trei zile pentru persoanele din mediul rural care doresc să pornească o afacere sau să o dezvolte pe cea existentă.