|
Prima - Noutăți - Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Călărășeuca, Ocnița, va deveni mai accesibilă pentru vizitatorii săi
26.11.2020 2679 accesări
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din satul Călărășeuca, raionul Ocnița, va deveni mai accesibilă pentru vizitatorii săi grație unui proiect de dezvoltare regională implementat de ADR Nord din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Recent, la Călărășeuca au demarat lucrările de construcție a drumului de acces către lăcașul de cult. Este vorba de o porțiune de drum cu o lungime de 4,62 km. Totodată, urmează să fie renovate capital două poduri, va fi construită o stațiune de popas, un grup sanitar și va fi amenajată o parcare pentru autoturisme. Joi, 26 noiembrie, conducerea ADR Nord a efectuat o vizită de monitorizare a lucrărilor pe șantierul din Călărășeuca. Echipa ADR Nord s-a întâlnit la fața locului cu părțile implicate în procesul de implementare a proiectului. În urma acestei vizite, specialiștii ADR Nord au constatat că lucrările decurg conform graficului. Până în prezent, operatorul economic a asfaltat o porțiune de drum cu o lungime de circa 1 km. Directorul ADR Nord, Maria Prisacari, susține că acest proiect va contribui la crearea oportunităților de includere în circuitul turistic cultural și religios național și internațional a Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”. Astfel, va spori potențialul turistic al raionului Ocnița, iar Regiunea de Dezvoltare Nord va deveni mai atractivă odată cu valorificarea patrimoniului istoric, cultural și natural din zonă. Valoarea totală a proiectului „Modernizarea infrastructurii turistice prin construcția drumului de acces spre Mănăstirea «Adormirea Maicii Domnului» din satul Călărășeuca” se cifrează la 22,45 milioane de lei, solicitați din sursele FNDR. Până la sfârșitul anului curent, în cadrul proiectului urmează să fie valorificați 2 milioane de lei, alocați prin decizia Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale nr. 25/20 din 17 noiembrie 2020. Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Călărășeuca se află în raionul Ocnița, pe malul Nistrului. A fost ctitorită în secolul al XVIII-lea.
|