|
Prima - Noutăți - Membrii Comitetului director local al proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și sanitație în orașul Drochia”, finanțat de Uniunea Europeană, s-au întrunit în ședința finală
22.03.2023 501 accesări
Membrii Comitetului director local (CDL) al proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Drochia”, reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, ai proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” și ai Departamentului de construcții al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) s-au întrunit miercuri, 22 martie 2023, în cadrul ședinței finale. Evenimentul a avut loc în incinta Primăriei orașului Drochia. În cadrul ședinței, președinta CDL Nina Cereteu, managerul local de proiect Ruslan Babin și specialiștii ADR Nord au trecut în revistă principalele evoluții și rezultate ale proiectului implementat în perioada 2020-2021. În acest context, au fost prezentate activitățile planificate și realizate, cifrele finale privind indicatorii proiectului, provocări și intervenții necesare. În mod special, participanții la ședință s-au axat pe identificarea soluțiilor pentru funcționarea eficientă a rezervoarelor de apă de la stația de pompare nr. 3. Totodată, reprezentanții ADR Nord au informat despre recepția la terminarea lucrărilor și transmiterea costurilor investiționale formate în proprietatea publică a beneficiarului final. În cadrul aceleiași ședințe, Ala Cucu, șefa Secției monitorizare și evaluare din cadrul ADR Nord, a vorbit despre necesitatea măsurilor de asigurare a durabilității investițiilor. În acest sens, autoritatea publică locală urmează să elaboreze, să aprobe și să implementeze un plan de dezvoltare durabilă a bunurilor rezultate în urma implementării proiectului. ADR Nord va monitoriza cum este asigurată durabilitatea investițiilor în decurs de cinci ani din momentul semnării actelor de transmitere ce atestă costul investițional al bunurilor, lucrărilor și serviciilor achiziționate. Drochia, lucrări de construcții executate:
La Stația de pompare a apei SP-2:
La Stația de pompare a apei SP-3:
Valoarea totală a proiectului constituie 92,24 mil. lei, dintre care 85,76 mil. lei – acordați de Uniunea Europeană, și 6,47 mil. lei – contribuție locală. Peste 20 de mii de locuitori ai orașului Drochia beneficiază de servicii modernizate de alimentare cu apă potabilă. Măsura investițională „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Drochia” a fost finanțată de Uniunea Europeană și implementată de ADR Nord și proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL). Proiectul MSPL este finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova. #EU4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa
|