Prima   -  Noutăți - A fost semnat un contract de antrepriză, în valoare de 12,9 mil. lei, pentru executarea lucrărilor de reabilitare și adaptare a unei clădiri istorice din orașul Bălți

A fost semnat un contract de antrepriză, în valoare de 12,9 mil. lei, pentru executarea lucrărilor de reabilitare și adaptare a unei clădiri istorice din orașul Bălți

27.09.2024   386 accesări  

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și SRL „PRO EX 2005” au semnat vineri, 27 septembrie curent, un contract de antrepriză pentru executarea lucrărilor de reabilitare și adaptare a monumentului de arhitectură de importanță națională nr. 46, situat pe strada Independenței, nr. 26, în orașul Bălți.

Conform contractului, în decurs de opt luni după primirea ordinului de începere a lucrărilor, SRL „PRO EX 2005” s-a angajat să reabiliteze și să adapteze edificiul istoric din Bălți în conformitate cu prevederile proiectului tehnic, cu detaliile de execuție, precum și cu normativele, standardele și prescripțiile tehnice.

Directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a menționat că reabilitarea acestui monument de arhitectură de importanță națională este contribuția statului la conservarea și valorificarea vestigiilor istorice. „Patrimoniul cultural și dezvoltarea destinațiilor turistice în regiunea noastră necesită susținere. Aceste valori ne definesc în mare măsură”, a precizat șefa ADR Nord.

Valoarea contractului de antrepriză semnat astăzi constituie 12,9 milioane de lei. Lucrările de reabilitare și adaptare a edificiului vor fi finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

În noiembrie 2022, Guvernul Republicii Moldova a aprobat transmiterea cu titlu gratuit a imobilului nr. 46 din strada Independenței, nr. 26, din orașul Bălți, din administrarea Cancelariei de Stat, gestiunea Agenției Servicii Publice, în administrarea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, gestiunea ADR Nord.

Clădirea a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, ca parte a conacului lui Alexandru Bodescu, care deținea terenuri în oraș. Inițial, edificiul avea un singur nivel. Până în anul 1918, în clădire s-a aflat Zemstva orașului. În perioada interbelică, edificiul a găzduit Prefectura județului Bălți. În 1934, clădirii cu un nivel i s-a mai adăugat un etaj, conform unui proiect realizat de arhitecta Etti-Rosa Spirer. În anii '50-'60, a fost Palatul pionierilor, iar din anii '70 clădirea a găzduit Oficiul Stării Civile.

 
Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase