![]() |
![]() |
Prima - Noutăți - Vizită de studiu în Polonia: soluții europene eficiente în domeniul dezvoltării regionale
![]() ![]() O delegație din Republica Moldova, formată din reprezentanți ai autorităților publice centrale și regionale, a participat la o vizită de studiu în Polonia în perioada 7-12 aprilie. Participanții la vizita de studiu, printre care și reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord, au descoperit soluții europene eficiente în domeniul dezvoltării regionale, cum ar fi elaborarea, actualizarea, implementarea și monitorizarea strategiilor regionale, gestionarea integrată a fondurilor europene, colaborarea dintre instituții publice și comunități locale, dezvoltarea urbană sustenabilă și cooperarea transfrontalieră. Pe parcursul vizitei de studiu în voievodatele Polonia Mică și Mazovia, participanții au avut ocazia să interacționeze cu autorități locale și regionale din Bochnia, Tarnów, Cracovia și Varșovia. Agenda vizitei a inclus întâlniri și vizite de documentare la instituții precum Oficiile Mareșalului din Polonia Mică și Mazovia, Agenția de Dezvoltare Mazovia, Primăria Varșovia și Laboratorul de Cercetare Urbană al Universității din Varșovia. Aceste vizite au oferit o perspectivă practică asupra modului în care Polonia gestionează eficient resursele Uniunii Europene și aplică abordări moderne în dezvoltarea urbană și regională. Vizitele de teren la proiecte finanțate din fonduri europene în orașele Bochnia și Tarnów au oferit participanților exemple concrete despre cum poate fi valorificată susținerea externă pentru transformarea spațiilor urbane în zone moderne, accesibile și sigure pentru locuitori. Evenimentul are un impact semnificativ asupra dezvoltării profesionale a specialiștilor ADR Nord, modelul de dezvoltare polonez contribuind atât la consolidarea cunoștințelor teoretice privind politicile regionale europene, cât și la consolidarea unor abilități esențiale pentru desfășurarea activităților de cooperare externă, planificare strategică, monitorizare și evaluare, atragere de fonduri și implementare a proiectelor cu impact regional. Vizita de studiu în Polonia a fost organizată de Institutul de Dezvoltare Urbană și Regională din Varșovia, ca parte a unui program amplu de consolidare a capacităților autorităților publice responsabile de implementarea politicii de dezvoltare regională și locală. Vizita a avut loc în cadrul proiectului „EU4Moldova Rezilientă: Stat sigur, comunități puternice”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova.
|