Prima   -  Noutăți - Cu suportul Guvernului, sistemul magistral de canalizare din Sângerei a fost extins

Cu suportul Guvernului, sistemul magistral de canalizare din Sângerei a fost extins

25.06.2026   386 accesări  

Sistemul magistral de canalizare din orașul Sângerei a fost extins cu aproximativ 6 km, prin construirea unui nou tronson care transportă apele uzate către stația de epurare recent finalizată. Totodată, a fost construită și o stație de pompare a apelor uzate. Investiția marchează o etapă importantă în modernizarea infrastructurii de sanitație din raionul Sângerei.

Joi, 25 iunie, reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, ai autorității publice locale, antreprenorului și ai altor părți implicate au efectuat o vizită de inspectare a infrastructurii realizate. Ulterior, la sediul Primăriei orașului Sângerei, au fost semnate actele de recepție la terminarea lucrărilor.

Datorită acestei investiții, circa 7.000 de locuitori beneficiază de acces la servicii moderne de sanitație. Dintre aceștia, aproximativ 4.500 sunt locuitori ai orașului Sângerei (circa 980 de gospodării), iar 2.500 sunt locuitori ai satului Bilicenii Vechi (circa 130 de gospodării). Apele uzate colectate din cele două localități vor fi transportate și tratate la stația de epurare modernă construită anterior cu sprijinul Fondului Ecologic Național, contribuind la respectarea normelor de protecție a mediului și la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.

Proiectul va reduce anual cu cel puțin 250.000 de metri cubi volumul apelor reziduale deversate în mediul înconjurător, diminuând astfel poluarea râului Ciuluc, care traversează localitățile vizate și întregul raion Sângerei înainte de a se vărsa în râul Răut. Totodată, infrastructura creată oferă premise pentru extinderea ulterioară a serviciilor de canalizare către alte două comune din raion – Grigorăuca și Copăceni – cu o populație totală de peste 6.000 de locuitori (circa 1.500 de gospodării).

Proiectul este finanțat de Guvernul Republicii Moldova prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), cofinanțat de Primăria orașului Sângerei și implementat de ADR Nord. Valoarea totală a investiție constituie 22,8 de milioane de lei, din care 20,5 de milioane de lei – din sursele FNDRL și 2,3 milioane de lei – din surse locale.

 
Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase