print
Licitație publică pentru achiziționarea serviciilor de supraveghere tehnică (diriginte de șantier) în cadrul proiectului „Construcția rețelelor magistrale de alimentare cu apă pentru localitățile Vrănești, Brejeni, Ciuciueni, Iezărenii Vechi, Chișcăreni, Slobozia-Chișcăreni, Flămânzeni, Dumbrăvița – localitățile raionului Sângerei – din conducta Soroca-Bălți-Sângerei”
03.10.2025
156 accesări

Agenția de Dezvoltare Regională Nord a lansat procedura de licitație publică pentru achiziționarea serviciilor de supraveghere tehnică (diriginte de șantier) în cadrul proiectului „Construcția rețelelor magistrale de alimentare cu apă pentru localitățile Vrănești, Brejeni, Ciuciueni, Iezărenii Vechi, Chișcăreni, Slobozia-Chișcăreni, Flămânzeni, Dumbrăvița – localitățile raionului Sângerei – din conducta Soroca-Bălți-Sângerei”.

Proiectul prevede sporirea gradului de acces la apă potabilă de calitate a populației din localitățile raionului Sângerei. În acest sens, 10 localități din raionul Sângerei urmează să fie conectate la apeductul regional Soroca-Bălți-Sângerei prin construcția unui apeduct magistral cu o lungime de 46 km. Este vorba de localitățile Vrănești, Brejeni, Ciuciueni, Iezărenii Vechi, Chișcăreni, Slobozia-Chișcăreni, Flămânzeni, Dumbrăvița, Bocancea-Schit și Valea lui Vlad, unde locuiesc circa 12 mii de cetățeni. Totodată, vor fi create premise pentru dezvoltarea serviciului regional de alimentare cu apă și în alte localități din raioanele Sângerei și Telenești.

Valoarea totală a serviciilor de supraveghere tehnică a fost estimată la 509.414,50 MDL, fără TVA. Proiectul este finanțat de Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, cofinanțat de Consiliul Raional Sângerei și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord.

Perioada clarificărilor: 3 octombrie 2025, 16:35 – 14 octombrie 2025, 12:00

Perioada de depunere a ofertelor: 14 oct 2025, 12:00 – 27 oct 2025, 11:00

Criteriu de atribuire: Prețul cel mai scăzut.

Detalii: https://achizitii.md/ro/public/tender/21484418/

Copyright © 2025 Agenția de Dezvoltare Regională Nord