print
Misiune de audit la ADR Nord pentru evaluarea măsurilor investiționale implementate cu suportul Uniunii Europene
30.05.2024
1002 accesări

O misiune de audit formată din experții internaționali Jerzy Sarnacki și Adriana Pienaru evaluează, în perioada 29-31 mai curent, modul cum ADR Nord a implementat cinci măsuri investiționale prin care Uniunea Europeană a finanțat asigurarea accesului la apă potabilă în orașele Drochia, Fălești și Edineț, precum și renovarea energetică a Gimnaziului „Iurie Boghiu” din Flămânzeni, raionul Sângerei, și a Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Bălți.

Joi, 30 mai, în cadrul unei ședințe în incinta ADR Nord, auditorii internaționali au fost informați despre realizările obținute în urma implementării a cinci măsuri investiționale finanțate de UE în Regiunea de Dezvoltare Nord. Măsurile investiționale supuse evaluării de către misiunea de audit au fost implementate de ADR Nord și GIZ Moldova începând cu anul 2020. În acest sens, UE a alocat 216,8 mil. lei.

Actuala misiune de audit presupune o serie de întruniri cu reprezentanții ADR Nord, cu beneficiarii măsurilor investiționale, precum și cu părțile implicate în procesul de mentenanță și de asigurare a durabilității investițiilor: autorități locale, directorii celor două instituțiilor de învățământ renovate energetic, administratorii serviciilor de aprovizionare cu apă, președinții Comitetelor locale și președinții Comitetelor de cetățeni.

Principalele rezultate obținute în urma implementării măsurilor investiționale ale UE în nordul țării:

Eficiență energetică

Gimnaziul „Iurie Boghiu” din Flămânzeni, raionul Sângerei, și Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir" din municipiul Bălți

  • 1 gimnaziu renovat energetic
  • 1 liceu renovat energetic
  • 9.681,3 mp de anvelopă a clădirilor  termoizolare
  • 55 de panouri fotovoltaice  instalate
  • 12 piloni și corpuri de iluminat (32W)
  • Sisteme de ventilare, antiincendiu și inventar sanitar
  • Consumul anual normat de energie la cele 2 instituții de învățământ s-a redus cu circa 1100 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 – cu circa 243 tone
  • 1330 de elevi, profesori și angajați auxiliari  beneficiari
  • 50,7 mil. lei investiți, din care 45,7mil. lei – acordați de Uniunea Europeană, și 5 mil. lei  contribuții locale

Alimentare cu apă

Orașele Drochia, Fălești și Edineț

  • 84,9 km de rețele de alimentare cu apă  construite, reabilitate, extinse
  • 5 sonde arteziene  reabilitate
  • 1 stație de pompare a apei  construită
  • 1 stație de tratare a apei potabile  construită
  • 2 rezervoare de apă  construite
  • 5 rezervoare de apă  reabilitate
  • 1 depozit pentru păstrarea reactivelor  construit
  • 113 cămine de vizitare  construite
  • 62 de hidranți  montați
  • 1 clădire reparată (stație de pompare)
  • 3.978 de conexiuni a consumatorilor
  • Peste 50 de mii de beneficiari ai servicii modernizate de alimentare cu apă potabilă
  • 188,9 mil. lei investiți, din care 171,13 mil. lei – acordați de Uniunea Europeană, și 17,78 mil. lei – contribuții locale

 

#EU4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord