print
A fost lansat procesul de evaluare a Programului Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova (2021-2027)
14.06.2024
1037 accesări MIDR,

Progresul în implementarea Programului Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova (2021-2027) va fi evaluat de o echipă de experți locali. Procesul de evaluare are scopul de a determina modul în care Programul este realizat, prin prisma obiectivelor și a indicatorilor de monitorizare stabiliți.

Exercițiul inițiat urmează să fie finalizat până în martie 2025, cu elaborarea unui Raport de evaluare a Programului și a unei foi de parcurs, care vor servi drept reper pentru revizuirea și actualizarea documentului de politici. În baza concluziilor și recomandărilor din Raport, Programul Național va fi ajustat și aliniat cu noile intervenții naționale și cu politica europeană de coeziune.

Programul Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova (2021-2027) a fost aprobat în 2020 și are drept scop susținerea dezvoltării primelor șase orașe-poli din Moldova: Edineț, Soroca, Ungheni, Orhei, Cahul, Comrat și a zonelor rurale adiacente, prin implementarea a patru obiective specifice și a unui portofoliu de proiecte pentru fiecare dintre orașele menționate, inclusiv cu sprijinul financiar al Fondului Național de Dezvoltare Regională și Locală.

Activitatea este realizată cu suportul Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și al GIZ Moldova în cadrul proiectului ”Strong Businesses and Communities for Moldova”.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord